Articolul 119 alineatul (1) din Codul muncii prevede că salariatul are dreptul la compensarea tuturor concediilor de odihnă anuale nefolosite doar în caz de suspendare sau încetare a contractului individual de muncă. În cazul în care angajatul continuă să muncească, compensarea bănească a concediului nefolosit nu este posibilă. 

Conform legislației muncii, dreptul la concediul de odihnă anual nu poate fi obiectul vreunei cesiuni, renunțări sau limitări. Orice înțelegere prin care se renunță, total sau parțial, la acest drept este nulă.
Mai mult decât atât, legea obligă angajatorul să întreprindă măsurile necesare pentru ca salariații să folosească concediile de odihnă în fiecare an calendaristic.

Doar în cazuri excepționale, dacă acordarea integrală a concediului de odihnă anual poate să se răsfrângă negativ asupra bunei funcționări a unității, o parte din concediu, cu consimțământul scris al salariatului și cu acordul scris al reprezentanților salariaților, poate fi amânată pentru anul de muncă următor.

În asemenea cazuri, în anul de muncă curent, salariatului i se vor acorda cel puțin 14 zile calendaristice din contul concediului de odihnă anual, partea rămasă fiindu-i acordată până la sfârșitul anului următor.

La fel, Codul muncii interzice neacordarea concediului de odihnă anual timp de doi ani consecutivi.

Scriem pentru tine. Vrei să ne susții? Sprijinul cititorilor noștri este esențial pentru a putea face în continuare jurnalism independent, iar noi vrem să continuăm cu același curaj și dedicație. Susține redacția AGORA cu o donație pe contul nostru de PayPal sau Patreon. Îți mulțumim!