Boeing va suspenda producţia avioanelor 737 Max începând din luna ianuarie

Boeing va suspenda producţia avioanelor 737 Max începând din luna ianuarie

Boeing intenţionează să suspende producţia avioanelor 737 Max începând din luna ianuarie, în aşteptarea certificării pentru revenirea acestora în serviciu, a anunţat luni compania, transmite News.ro.

Acţiunile Boeing au încheiat tranzacţiile de luni în scădere cu peste 4%, în urma apariţiei primelor informaţii că Boeing ar putea opri producţia avioanelor 737 Max, iar declinul s-a accentuat cu încă 0,67%, după închiderea şedinţei de ranzacţionare, reacţionând la anunţul oficial al companiei.

Avioanele 737 Max au fost consemnate la sol în luna martie, după două accidente fatale, un avion al Lion Air care s-a prăbuşit în Marea Java în octombrie 2018, şi un avion al Ethiopian Airlines, în apropiere de Addis Ababa, în luna martie, în urma cărora au murit 346 de oameni. Revenirea în circulaţie a avioanelor 737 Max s-a dovedit extrem de dificilă, provocând Boeing probleme financiare şi de reputaţie majore.

Comenzile pentru 737 Max au încetat până luna trecută, când Boeing a primit primele comenzi de la consemnarea la sol, un total de 30 de aeronave. Între timp, compania a continuat să producă avioane, în speranţa unei recertificări rapide din partea autorităţilor de reglementare din întreaga lume.

În prezent, acest proces, care a întâmpinat numeroase obstacole, a fost amânat pentru 2020, iar Boeing are în stoc circa 400 de avioane. Compania a anunţat că incertitudinile legate de viitorul 737 Max au obligat-o să ia măsura drastică să oprească producţia şi să se concentreze pe livrarea avioanelor deja produse.

Până săptămâna trecută, Boeing încă spera să obţină certificarea pentru revenirea avioanelor în serviciu înainte de sfârşitul anului. Dar administratorul Administraţiei Federale pentru Aviaţie, Stephen Dickson, a anunţat săptămâna trecută că nu există şanse ca acest proces să fie finalizat până la sfârşitul acestui an.

Boeing anunţase deja că va  dura cel puţin până în 2021 să livreze toate avioanele fabricate după consemnare, pentru că operatorii aerieni nu pot accepta dintr-o dată, logistic şi financiar, sute de avioane noi. Autorităţile de reglementare trebuie la rândul lor să inspecteze ficare avion, ceea ce măreşte întârzierea.

Deocamdată, Boeing a anunţat că nu anticipează că va fi nevoită să concedieze sau să trimită angajaţi în concedii fără plată. Muncitorii afectaţi fie vor continua activităţile legate de 737 fie vor fi redistribuiţi altor echipe de lucru.

Boeing va oferi informaţii financiare legate de suspendarea producţiei atuncl când va raporta rezultatele financiare pentru ultimele trei luni ale anului 2019.

Oprirea livrărilor de avioane începând din luna martie a fost o sursă majoră de cheltuieli pentru Boeing, care obţine majoritatea veniturilor după livrarea aeronavelor. În acelaşi timp, oprirea producţiei va reduce cheltuielile companiei, chiar dacă Baeing va trebui ulterior să plătească clienţilor miliarde de dolari pentru a-i despăgubi pentru costurile provocate de consemnarea la sol a aparatelor 737 Max.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
La poligonul municipal de deșeuri de la Țânțăreni s-au investit peste 100 de milioane de lei. La ce etapă sunt lucrările

La poligonul municipal de deșeuri de la Țânțăreni s-au investit peste 100 de milioane de lei. La ce etapă sunt lucrările

Andrei Spînu le mulțumește cetățenilor pentru reducerea consumului de gaz. În septembrie s-a utilizat cu 30% mai puțin gaz decât în aceeași perioadă a anului trecut

Andrei Spînu le mulțumește cetățenilor pentru reducerea consumului de gaz. În septembrie s-a utilizat cu 30% mai puțin gaz decât în aceeași perioadă a anului trecut

14 localități din R. Moldova care găzduiesc refugiați din Ucraina vor primi sprijin financiar din partea UE

14 localități din R. Moldova care găzduiesc refugiați din Ucraina vor primi sprijin financiar din partea UE

Advertoriale
Spune adio așteptării: Ia-ți imediat cardul tău personalizat de la maib

Spune adio așteptării: Ia-ți imediat cardul tău personalizat de la maib

Gala Fermierilor 2022. Cei mai buni agricultori au fost premiați pentru rezultate remarcabile

Gala Fermierilor 2022. Cei mai buni agricultori au fost premiați pentru rezultate remarcabile

Orange aniversează în acest an 12 ani de la lansarea programului „Ne Pasă” - pentru susținerea voluntariatului

Orange aniversează în acest an 12 ani de la lansarea programului „Ne Pasă” - pentru susținerea voluntariatului

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • DESCIFRAT| (IN)Siguranța din mijlocul protestelor sau șirul neregulilor din Orășelul Schimbărilor. Invitați: Șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu și directorul executiv API, Petru Macovei
    DESCIFRAT| (IN)Siguranța din mijlocul protestelor sau șirul neregulilor din Orășelul Schimbărilor. Invitați: Șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu și directorul executiv API, Petru Macovei
  • DESCIFRAT| Distribuirea lemnelor de foc sau drumul celor 5 metri ster: De la lista întocmită de primării, la stocurile care se golesc (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Cristina Tocari, tânăra care a revenit din Franța pentru a transforma plasticul în bijuterii (VIDEO)
  • DESCIFRAT| Meniul preșcolarilor, între posibilități și necesități (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Nicolai Croitoru: „Pot să mă mândresc că echipa mea e formată practic în proporție de 80% din persoane revenite de peste hotare”(VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    ANRE a aprobat noul preț pentru energia electrică furnizată de S.A. „Energocom”
  • 2
    Avans spectaculos al armatei ucrainene în regiunea Herson. Unele surse afirmă că frontul din zona de nord s-ar fi prăbușit
  • 3
    Dublă premieră. Filmul CARBON va fi proiectat pe cel mai mare ecran de cinema instalat vreodată în Republica Moldova
  • 4
    Ucraina neagă acuzațiile Gazprom și afirmă că poate livra cantitatea necesară de gaze contractată de Republica Moldova
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.