Guvernul a aprobat în cadrul ședinței din 17 decembrie, prelugirea moratoriului aplicat pentru recepţionarea cererilor noi privind dobândirea cetăţeniei Republicii Moldova prin investiţie. Perioada este de două luni, începând cu 20 decembrie 2019.
Guvernul a stabilit ca Ministerul Afacerilor Interne, Biroul Migrație și Azil, Centrul Național Anticorupție, Serviciul de Informații și Securitate și Serviciul Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor să elaboreze în termen de 30 de zile, conform competențelor și în baza datelor concludente de care dispun, rapoarte de evaluare a Programului de dobîndire a cetățeniei prin investiție.
Raportele trebuie să conțină o evaluare a riscurilor privind ordinea publică și securitatea statului, al corupției și spălării banilor în Republica Moldova și să fie prezentate ulterior Comisiei de examinare a dosarelor. Ulterior și comisia va prezenta informația într-o formă consolidată Guvernului
Primul moratoriu privind dobândirea cetăţeniei prin investiţie a fost instituit pe 31 iulie pe o perioadă de patru luni, începând cu 23 august. Legea prin care acesta a fost instituit prevede că Guvernul este în drept să decidă referitor la prelungirea moratoriului pentru o perioadă de cel mult două luni.
Autorii susțin că în acest timp ar urma să fie luată o decizie finală cu privire la soarta Programului de dobândire a cetățeniei prin investiție.
Vezi și aceste știri

Replici tăioase între Nemerenco și Gîlca: „Prostia din născare leac nu are” vs „Dacă tăceai filosoafă rămâneai”

Japonia impune sancțiuni împotriva a 14 persoane pro-Kremlin și 49 de entități care ar întări forțele armate ale Rusiei
