Socialiștii, împotriva modifăcării Constituției: Președintele trebuie să fie ales de popor

Socialiștii, împotriva modifăcării Constituției: Președintele trebuie să fie ales de popor

Socialiștii sunt categoric împotriva modificării Constituției astfel încât șeful statului să fie ales de Parlament. În urma ședinței Consiliului Republican al formațiunii, Zinaida Greceanîi a declarat că președintele trebuie să fie ales de popor.

„Anul vitor este un an electoral, vom alege președintele. Pentru a evita speculațiile, am adoptat o declarație că suntem categoric împotriva modificării Constituției. Președintele trebuie să fie ales de tot poporul. Am ajuns la o etapă în care putem să facem cee ace am spus”, a spus Greceanîi.

Lidera socialistă a adăugat că la ședința Cosiliului Republican s-a mai decis promovarea proiectelor guvernului Chicu:

„Anul viitor vom promova politicile economice ale guvernului tehnocrat. Când a venit guvernul cu niște proiecte sociale, chiar dacă erau și inițiative ale Președintelui, Parlamentul le-a susținut unanim, indiferent dacă erau deputați de dreapta sau de stânga. Asta mă bucură foarte mult”.

O altă prerogativă a PSRM pentru anul viitor este reformarea justiției:

„Chiar la începutul anului viitor va fi gata proiectul reformei justiției. Astea sunt prioritățile, dar cel mai important este să facem viața oamenilor mai bună”, a conchis Zinaida Greceanîi.

În anul 2020 în Republica Moldova vor avea loc alegeri prezidențiale.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
„Nimeni nu are nevoie de noi”. În mediul online a apărut un video în care sute de soldații ruși din regiunea Belgorod se plâng de haosul din timpul mobilizării (VIDEO)

„Nimeni nu are nevoie de noi”. În mediul online a apărut un video în care sute de soldații ruși din regiunea Belgorod se plâng de haosul din timpul mobilizării (VIDEO)

Descoperă „La Dolce Vita” a Olgăi Țăpordei. Un proiect video, marca Zahăr Cinci Inimioare

Descoperă „La Dolce Vita” a Olgăi Țăpordei. Un proiect video, marca Zahăr Cinci Inimioare

Podcastul #WINEderfulWoMen, episodul 2: Vinuri nemachiate, muzică de calitate, dorința de a construi o industrie durabilă – toate în bagajul de viață al Dianei Lazăr

Podcastul #WINEderfulWoMen, episodul 2: Vinuri nemachiate, muzică de calitate, dorința de a construi o industrie durabilă – toate în bagajul de viață al Dianei Lazăr

Advertoriale
CAAN își consolidează poziția de jucător de rezonanță în domeniul industrial cu investiții de 21 milioane euro (VIDEO)

CAAN își consolidează poziția de jucător de rezonanță în domeniul industrial cu investiții de 21 milioane euro (VIDEO)

Vinde și cumpără valută în numerar la atm-urile maib, iar restul redirecționează-l pe cardul maib

Vinde și cumpără valută în numerar la atm-urile maib, iar restul redirecționează-l pe cardul maib

Linella lansează o nouă campanie de imagine „Zi de zi adunăm Moldova la masă”

Linella lansează o nouă campanie de imagine „Zi de zi adunăm Moldova la masă”

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • PROFESIONIȘTII|
    PROFESIONIȘTII|
  • DESCIFRAT| (IN)Siguranța din mijlocul protestelor sau șirul neregulilor din Orășelul Schimbărilor. Invitați: Șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu și directorul executiv API, Petru Macovei
  • DESCIFRAT| Distribuirea lemnelor de foc sau drumul celor 5 metri ster: De la lista întocmită de primării, la stocurile care se golesc (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Cristina Tocari, tânăra care a revenit din Franța pentru a transforma plasticul în bijuterii (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Președinta Parlamentului European consideră necesară accelerarea procedurii de aderare a Ucrainei și R. Moldova la UE
  • 2
    Andrei Spînu le mulțumește cetățenilor pentru reducerea consumului de gaz. În septembrie s-a utilizat cu 30% mai puțin gaz decât în aceeași perioadă a anului trecut
  • 3
    Germania a respins propunerea Rusiei de a primi gaze prin gazoductul Nord Stream 2
  • 4
    Liderul Ceceniei, Ramzan Kadîrov, ridicat la rangul de general-colonel. Putin a semnat decretul
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.