De asemenea, oficialii au făcut un schimb de opinii privind perspectivele de cooperare ale Republicii Moldova cu FAO. În context, Ion Chicu a menționat că Guvernul apreciază suportul Organizației oferit țării noastre în diminuarea consecinţelor provocate de secetă și inundații, dezvoltarea rurală și a sectorului agroalimentar.
În conformitate cu Planul de Acțiuni al Guvernului 2020-2023, premierul a exprimat interesul Guvernului pentru a primi asistența și expertiza FAO în inițierea unui proiect nou privind consolidarea terenurilor agricole. De asemenea, aspectele care ar cădea sub incidența expertizei sunt implementarea tehnologiilor moderne în agricultură, inclusiv a celor prietenoase mediului dar și diminuarea risipei alimentare.
În ultimii ani, FAO a oferit sprijin și asistență Republicii Moldova prin 15 proiecte naționale, în valoare de circa 2 milioane de dolari, precum și în cadrul altor 5 proiecte regionale.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.