Controlul de securitate din aeroport și din porturile navale nu va ajunge în gestiunea agenților economici privați, așa cum se prevedea în legea privind securitatea aeronautică. Documentul a fost trimis la reexaminare de președintele Igor Dodon și a fost votat fără această prevedere de deputați.
Potrivit Președintelui țării, normele din Legea privind securitatea aeronautică, în redacția anterioară - remisă spre promulgare, „generau incertitudini și dificultăți în realizarea sarcinilor practice ale instituțiilor de profil, reduceau și afectau competențele funcționale ale organelor publice menite să asigure regimul de securitate”.
Igor Dodon atenționa că legea în versiunea anterioară denatura competențele Poliției de Frontieră, inclusiv asigurarea securității, aplicarea și gestionarea echipamentelor de securitate, și le transferă de facto către agentul economic care urmează să exercite controlul de securitate, iar organul de stat doar să-l asiste.
Proiectul legii privind securitatea aeronautică a fost înregistrat în Parlament în iunie 2018, fiind elaborat de Guvern. Anterior, AGORA a scris că deși nu se știe cine ar fi putut include asemenea modificări la lege, care ar favoriza agentul economic, pe site-ul Parlamentului sunt făcute publice doar două amendamente, ambele semnate de șeful Poliției de Frontieră, Fredolin Lecari.
Vezi și aceste știri

Litvinenco, despre scoaterea în afara legii a Partidului Șor: Nu constituie un precedent periculos

Președintele ales al Cehiei a avut o primă discuție cu președinta Taiwanului. Gestul ar putea provoca furia Chinei

Șef din cadrul Inspectoratului General al Poliției, în vizorul inspectorilor ANI. Ce au depistat (DOC)
Advertoriale

La Chișinău vor fi amenajate curți ideale pentru trai ca în Europa (VIDEO)

Continuăm campania „Generația Inteligenței Financiare”. Urmăriți al doilea episod în limba rusă al serialului „Cunoaște sensul banului cu Emily” (VIDEO)
