Medvedev ar putea veni la Chișinău, la invitația lui Chicu

Medvedev ar putea veni la Chișinău, la invitația lui Chicu

Premierul Rusiei, Dmitri Medvedev, ar putea venit la Chișinău, pentru prima dată în ultimii zece ani. TVR transmite că acesta a răspuns afirmativ invitaţiei prim-ministrului Ion Chicu de a efectua o vizită în Republica Moldova.

Informația a fost confirmată de consilierul lui Ion Chicu, Vitalie Dragancea. Acesta a declarat că prim-ministrul Republicii Moldova a adresat invitaţia în cadrul recentei vizite pe care acesta a efectuat-o la Moscova.

Ultima vizită a premierului rus Dmitrii Medvedev în Republica Moldova s-a petrecut în anul 2009, atunci când la Chişinău a avut loc summitul CSI.

Și Vladimir Putin a fost în R. Moldova acum 17 ani, asta deși a avut câteva întrevederi cu Igor Dodon doar în 2019.

Amintim că premierul Ion Chicu a avut, pe final de noiembrie, o întâlnire cu omologul său rus, Dmitrii Medvedev, în cadrul unei vizite întreprinse la Moscova. Atunci Ion Chicu l-a invitat pe Dmitrii Medvedev să viziteze R. Moldova „pentru a continua dialogul și a determina intensificarea cooperării pe dimensiunile social-economice”.

Reacții la acest articol
Spațiu rezervat vizitatorilor Agora.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.