Între „renunțați” și „ne dojdiotesi”. Deputații nu s-au putut înțelege cu privire la comisia care trebuia să investigheze „tentativa de puci întreprinsă de PD”

Între „renunțați” și „ne dojdiotesi”. Deputații nu s-au putut înțelege cu privire la comisia care trebuia să investigheze „tentativa de puci întreprinsă de PD”
Foto: Flickr/Parlamentul RM

Deputații moldoveni au pasat de la unul la altul subiectul cu privire la prelungirea lucrărilor comisiei parlamentare „de elucidare a circumstanțelor de fapt și de drept privind tentativa de puci anticonstituțional întreprinsă de PDM”. După demisia președintelui acestei comisii, Mihai Popșoi, PAS a cerut extinderea termenului de lucru al acesteia. Socialiștii l-au propus pe Grigore Novac la șefia comisiei, iar ACUM - pe Dinu Plângău, iar pentru că fără democrați nicio formațiune nu are suficiente voturi, subiectul a rămas în aer.

Democrații au fost primii care au contestat ideea.

„Este absolut clar pentru toată lumea că această comisie a fost constitută în febra politică când două fracțiuni trebuiau să-și argumenteze crearea acestei coaliții. Ne-am convins că această comisie nu are de lucru. Comisia s-a transformat într-un instrument politic. Vă dăm un sfat să renunțați la această speculație. De ce artificial prelungim activitatea unei comisii care e clar că nu va da roadă? Ca să menținem atmosfera în Parlament?”, a întrebat președintele de onoare al PD, Dumitru Diacov. 

Vicepreședintele Parlamentului, Alexandru Slusari, i-a răspuns rapid: „Ne dojdiotesi” (n.r - să nu vă așteptați).

Socialiștii au avut planul lor. „Am luat act de acest ping-pong. Avem poziția noastră și să nu ne spună cine cu cine și de ce. Noi am luat parte la aceste comisii și datorită activității noastre la comisii au fost rezultate. Dacă se doresc rezultate sistemice și profesioniste, nu ardeți podurile. Propunem ca activitatea acestei comisii să fie extinsă și președinte să fie Grigore Novac”, a propus Vlad Batrîncea.

Pe final, speakerul Zinaida Greceanîi a avut o propunere diferită.

„Comisia a activat, termenul ei a expirat, nu există raport. De ce nu există raport? Deja trebuie să ne clarificăm. Am o propunere clară: comisia să-și încheie mandatul, să vină cu un raport. Haideți să susținem prelungirea, să vină la următoarea sesiune, să generalizeze tot și să fie prezentate rezultatele”, a spus Greceanîi.

Deputatul Iurie Reniță a propus ca președinte să fie deputatul Dinu Plângău. Niciuna dintre propuneri, fără votul democraților, nu a acumulat suficient sprijin.

Amintim că această comisie de anchetă a fost formată pe 18 iunie 2019.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Trupele ucrainene înaintează spre Donețk, în timp ce la Kremlin are loc anexarea teritoriilor țării vecine

Trupele ucrainene înaintează spre Donețk, în timp ce la Kremlin are loc anexarea teritoriilor țării vecine

De la predicile lui Isus Hristos, până la bombardamente atomice. Declarațiile aberante ale lui Putin

De la predicile lui Isus Hristos, până la bombardamente atomice. Declarațiile aberante ale lui Putin

Ex-directorul SIS, Vasile Botnari, trimis în judecată. Bunuri de peste 28 de milioane de lei au fost puse sub sechestru

Ex-directorul SIS, Vasile Botnari, trimis în judecată. Bunuri de peste 28 de milioane de lei au fost puse sub sechestru

Advertoriale
Servicii de recrutare cu garanție de la DAD Human Capital

Servicii de recrutare cu garanție de la DAD Human Capital

Cauți un job în IT? Vezi care sunt primii pași pentru a deveni un specialist în domeniu

Cauți un job în IT? Vezi care sunt primii pași pentru a deveni un specialist în domeniu

„Ne bucurăm în ciuda lor”  – campania care unește lumile Carla's Dreams și Animaliens Wines

„Ne bucurăm în ciuda lor” – campania care unește lumile Carla's Dreams și Animaliens Wines

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • DESCIFRAT| (IN)Siguranța din mijlocul protestelor sau șirul neregulilor din Orășelul Schimbărilor. Invitați: Șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu și directorul executiv API, Petru Macovei
    DESCIFRAT| (IN)Siguranța din mijlocul protestelor sau șirul neregulilor din Orășelul Schimbărilor. Invitați: Șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu și directorul executiv API, Petru Macovei
  • DESCIFRAT| Distribuirea lemnelor de foc sau drumul celor 5 metri ster: De la lista întocmită de primării, la stocurile care se golesc (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Cristina Tocari, tânăra care a revenit din Franța pentru a transforma plasticul în bijuterii (VIDEO)
  • DESCIFRAT| Meniul preșcolarilor, între posibilități și necesități (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Nicolai Croitoru: „Pot să mă mândresc că echipa mea e formată practic în proporție de 80% din persoane revenite de peste hotare”(VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Procuratura Anticorupție investighează sursele de finanțare a protestului Partidului Șor. Participanții ar fi primit între 400 de lei și 100 de dolari
  • 2
    O deputată i-a transmis președintelui Parlamentului 200 de lei din partea manifestanților ca să iasă la protest. Grosu: Lipsă de inteligență emoțională (FOCUS)
  • 3
    Orașul Nicolaev, Ucraina: Sunt confirmate pierderi omenești și răniți după ce muniții cu dispersie au nimerit într-o stație
  • 4
    Putin a semnat decretele de recunoaștere a independenței regiunilor ocupate de Rusia în Ucraina
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.