
Compania care gestionează Ok.ru și mail.ru în țara noastră ar fi gestionată de persoane din anturajul lui Igor Dodon
Compania „Media Invest Service” care gestionează posturile Accent TV și Primul în Moldova, ambele filiate Partidului Socialiștilor, a preluat în luna noiembrie 2019, compania de publicitate „Media Contact” SRL, care asigură amplasarea publicității pe unele dintre cele mai populare site-uri din R. Moldova: Mail.ru, Odnoklassniki.ru, My World, Noi.md și Unimedia.md, scrie Ziarul de Gardă. Potrivit unei investigații realizate de jurnaliști, în spatele acestei companii stă Vadim Ciubară, unul dintre cei câțiva apropiați care l-au însoțit, în 2017, pe Igor Dodon pe muntele Athos.
・
Aceeași sursă notează că „Media Contact”, fondată în 2008, este reprezentantul regional al „Mail.Ru Group” în Moldova și plasează publicitate pe cele mai populare site-uri din Moldova, printre care Mail.ru, Odnoklassniki.ru, Мой Мир, VK.
În vârstă de 39 de ani, Ciubară a fost unul dintre cei câțiva apropiați care l-au însoțit, în 2017, pe Igor Dodon pe muntele Athos. ZdG a constatat că Vadim Ciubară și soția sa, Natalia, sunt finii de cununie ai lui Lilian și Diana Filipov, care sunt finii cuplului Galina și Igor Dodon.
Din 2015, „Media Invest Service” a fost reprezentată în R. Moldova de către Vadim Filipov, membru CEC desemnat de PSRM, reprezentant al altor companii afiliate socialiștilor. Filipov a deținut procură generală și putea lua orice decizie în locul proprietarului, aflat la Moscova.
Jurnaliștii scriu că perioada în care Ciubară a preluat compania „Media Contact” a coincis cu perioada în care Guvernul Chicu a propus ca giganții IT să achite TVA. Modificările la politica bugetar fiscală și vamală au fost votate în lectura a doua de către Parlament, astfel încât, companiile internaționale care prestează anumite servicii pentru persoanele fizice din R. Moldova, ca Facebook sau Google, vor fi obligate să se înregistreze pe teritoriul țării R. Moldova și să achite suma TVA aferentă acestor servicii.