Aeroportul pe care autoritățile intenționează să-l deschidă la Bălți ar putea aduce mai mult profit, în timp ce deschiderea aeroportului de la Mărculești este mai realizabilă. Declarația a fost făcută de premierul Ion Chicu la RTR Moldova. Șeful Cabinetului de Miniștri a precizat că atâta timp cât nu a fost realizat un studiu de fezabilitate, este prematur să fie purtate discuții despre potențialii investitori de la Bălți.
„Vorbim dar și facem pași în această direcție. Din punct de vedere comercial, Bălți e mai potrivit. Dar acolo trebuie să fie făcute investiții mari. Trebuie să facem studiu de fezabilitate și va trebui să mergem conform scenariului investitorului privat. Pentru a anunța concurs, trebuie să facem studiu de fezabilitate. Așa e legea și asta presupune timp” , a spus prim-ministrul.
Ion Chicu a precizat cât va cheltui statul pentru resuscitarea Aeroportului de la Mărculești:
„ La Mărculești investițiile sunt minime – cca 33 milioane de lei, jumătate de milion de euro. Și aceste cheltuieli și le va asuma statul. Acolo este tot ce este nevoie. Pista de aterizare este bună. Cred că până în iunie el va fi funcțional. Și atunci nu vom ajunge la București când e ceață la Chișinău”.
AGORA amintește că acum câteva zile și Igor Dodon a declarat că în câteva luni de pe Aeroportul Mărculești vor fi operate zboruri de pasageri și de mărfuri.
În anul 2016, Centrul Național Anticorupție (CNA) a efectuat o analiză operațională în privința activității Aeroportului Internaţional Mărculeşti în perioada 2009-2015. CNA a constatat că mai multe firme fondate de managerii Aeroportului Mărculești au luat în chirie 84% din încăperile întreprinderii de stat. Un metru pătrat era închiriat cu 60 de lei pentru un an. Odată cu darea în locaţiune la preț derizoriu a imobilelor din proprietatea Aeroportului, întreprinderea de stat a înregistrat pierderi financiare. Ulterior organele de anchetă au constatat mai multe conflicte de interese dintre managerii aeroportului și rezidenții zonei economice libere.
În 2012 aeroportul a înregistrat cu 62% mai puţin profit comparativ cu perioada anului 2009, iar în următorii doi ani, 2013-2014, activitatea acestuia s-a soldat şi cu pierderi financiare. În anul 2014, conducerea Aeroportului a scos la vânzare două avioane, de model An 72, fabricate în anul 1998, la un preț de 1,5 milioane de dolari. În anul 2016 au fost scoase la vânzare trei complexe de rachete antiaeriene S-125M1 „Neva”, la un preț inițial de 600 de mii de dolari.
Аеrороrtul Internațional Mărculești а fost fоndаt în аnul 2004, în baza unității militare din Mărculești și аrе о suprafață de 265 de hectare. Întreprinderea include două componente: Aeroportul Internațional Mărculești și Zona Economică Liberă. În anul 2018, Aeroportul a fost transferat din subordinea Ministerului Apărării, în cea a Ministerului Economiei și Indrastructurii.
Vezi și aceste știri

„Africa e doar o glumă?” O postare ironică a MAE german despre „leoparzi” și vizita lui Lavrov a indignat Uniunea Africană

Va fi sau nu anulat concursul pentru șefia PCCOCS? Ce spune CSP, după declarațiile lui Litvinenco
