În acest an se împlinesc 30 de ani de la înlăturarea dictaturii lui Nicolae Ceaușescu și începutul democrației în România. Anul 1989 a pus capăt regimurilor comuniste din țările din Europa Centrală și de Est, iar statul vecin a fost singura țară ex-comunistă în care trecerea la democrație s-a făcut prin violență, prin ample proteste și lupte de stradă și în care conducătorii vechiului regim au fost executaţi. Conform datelor oficiale, în Revoluția română din decembrie au murit 1142 de persoane, au fost rănite 3138, iar alte 760 au fost reținute.
Prima scânteie s-a aprins la Timișoara
Acum 30 de ani, la Timişoara, în vestul României, au izbucnit primele proteste anticomuniste împotriva regimului condus de Nicoale Ceauşescu, care s-au extins apoi în toate oraşele ţării. „Revoluţia de la Timişoara” a avut loc între 16 şi 20 decembrie 1989.
Evenimentele au fost declanșate la 15 decembrie, când câteva sute de enoriaşi maghiari au venit în apărarea pastorului reformat László Tőkés – un opozant al regimului comunist, care primise o sentinţă de evacuare din casa parohială, aflată în aceeaşi clădire cu Biserica Reformată. La un moment dat, au venit şi mulţi români de la Biserica Baptistă. Atunci s-a cântat prima dată „Deşteaptă-te române!”.
FOTO: opiniatimisoarei.ro. Timișoara, decembrie 1989.
Flacăra a fost aprinsă! Săptămâna 16-22 decembrie a fost dramatică pentru Timişoara. Revolta a continuat în după-amiaza zilei de 16 decembrie în Piaţa Maria. Au fost oprite tramvaiele, circulaţia era stopată, iar numărul demonstranţilor a ajuns la peste 2.000.
Autorităţile au intervenit în forţă.Atunci, Ceauşescu i-a cerut primului secretar al Comitetului Judeţean de Partid, Radu Bălan, să rezolve situaţia într-o oră, scrie adevărul.ro.
FOTO: digi24.ro. Morții de la Timișoara
Treptat situația iese de sub controlul autorităților. Mai mulți militari încep să fraternizeze cu demonstranții. La sfârșitul zilei de 21 decembrie, Timișoara este declarată oraș liber de către demonstranți. Exemplul Timișoarei a fost urmat de alte localități din țară.
30 de ore de revoluție la București
Data de 21 decembrie este considerată prima zi a Revoluţiei în Bucureşti. Pe parcursul zilei, tot mai mulți oameni ieșeau în stradă. Începând cu orele 18 a început reprimarea manifestanților, ce a durat până a doua zi la ora 3:00, dimineața. Protestatarii - neînarmați și neorganizați - au fost întâmpinați de soldați, tancuri și ofițeri ai Unității Speciale de Luptă Antiteroristă.
Se trăgea asupra mulțimii de pe clădiri, străzi laterale și din tancuri. S-au înregistrat multe victime prin împușcare, înjunghiere, maltratare, strivire de vehiculele armatei. Un TAB a intrat în mulțime în apropierea Hotelului Intercontinental. Pompierii blocau mulțimea cu jeturi de apă puternice, iar milițienii băteau și arestau oamenii.
Protestatarii au reușit să construiască o baricadă de apărare în fața Restaurantului Dunărea care a rezistat până la miezul nopții, dar a fost în cele din urmă doborâtă de forțele de ordine.
Cei capturați au fost adunați în puncte de colectare și duși pentru identificare și înregistrare pe platoul fostei Miliții a Capitalei, iar apoi transportați la închisoarea Jilava.
Focuri de armă continue s-au auzit până la 3:00 dimineața, oră la care supraviețuitorii au părăsit străzile. După înăbușirea revoltei, caldarâmul a fost spălat de sânge de mașinile pompierilor și Salubrității.
Ca urmare a reprimării au fost ucise 50 de persoane, 462 de persoane au fost rănite, iar 1 245 arestate și transportate la penitenciarul Jilava.
Soții Ceaușescu, executați pentru genocid și subminarea puterii de stat
Ceaușescu, revenit dintr-o proaspătă călătorie din Iran, a cerut o demonstrație în masă la București. La 21 decembrie, dictatorul a ieșit în fața mulțimii cu un discursul, menit să arate sprijinul poporului față de regim. Ceaușescu abia și-a început adresarea, când o parte a mulțimii s-a dezlănțuit în strigăte de protest, provocând haos.
Cuprins de teamă și confuzie, dictatorul s-a retras, iar ulterior a părăsit capitala cu elicopterul. Curând, armata avea să treacă de partea poporului și să poarte protestatarii bucuroși pe străzile orașului. La 80 de kilometri la nord de capitală, Ceaușescu fusese capturat. Pe măsură ce luptele au continuat la București, un guvern revoluționar, desemnat în grabă, a luat decizia să-i execute pe soții Ceaușescu, scrie romania.europalibera.org.
FOTO: romania.europalibera.org. Discursul lui Ceaușescu
La 25 decembrie 1989, a avut loc procesul soţilor Ceauşescu în faţa Tribunalului Militar Extraordinar. Tribunalul i-a condamnat pe cei doi, cu unanimitate de voturi, la moarte şi confiscarea averii sub acuzaţiile de genocid, subminarea puterii de stat şi subminarea economiei naţionale. Sentinţa a rămas definitivă, iar inculpaţii au refuzat să facă recurs. Pedeapsa fost executată prin împuşcare cu mitraliera în incinta garnizoanei din Târgovişte, unde cei doi fuseseră aduşi pe 22 decembrie.
Bilanțul victimilor Revoluției din 1989 se ridică la peste 1000 de morți
Pe durata confruntărilor din decembrie 1989 au existat victime din ambele tabere, atât manifestanți, cât și forțe de ordine. Cele mai multe victime au fost înregistrate la București. Conform evidențelor din anul 2005 , întocmite de Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor, numărul total al celor decedați prin împușcare pe durata revoluției a fost de 1142, al răniților de 3138, iar al celor reținuți se ridica la 760.
Cifrele menționate fac referire doar la victimele care au fost declarate, înregistrate și verificate conform Legii recunoștinței față de eroii-martiri și luptătorii care au contribuit la victoria revoluției române din decembrie 1989.
Totuși, pentru mușamalizarea unor fapte, sau pur și simplu din nepăsare, multe victime nu au fost înregistrate. Nu toate persoanele împușcate au fost înmormântate oficial la cimitire ale eroilor, iar unii martori, dar și răniții și reținuții au preferat, din diverse motive, să nu facă declarații. S-a estimat de către procurorii militari care au anchetat în cauza revoluției că numărul morților și răniților ar putea fi mai mare decât cifrele cunoscute oficial.
Vinovații nu au fost pedepsiți până în prezent
Deși au trecut trei decenii, victimelor revoluției încă nu li s-a făcut dreptate. Adevărul despre Revoluția din decembrie 1989 a fost bine ascuns de guvernanți, care au invocat secretul de stat pentru ca documentele emise în acele zile să nu fie dezvăluite.
Oficial, nicio persoană nu a fost acuzată până în momentul de față de comiterea unor acte de terorism în cadrul revoluției. Anchetarea celor care au făcut parte din aparatul represiv al statului comunist, și au ucis revoluționari, a fost și ea tergiversată.
În majoritatea cazurilor s-a dispus neînceperea urmăririi penale, ori inculpații au fost achitați, ori au primit amnistie, sau au fost grațiați de președintele României. Mulți ofițeri și alți demnitari de partid care în decembrie 1989 au contribuit la înăbușirea în sânge a revoltelor populare au fost cooptați în noile structuri ale puterii de stat, sau și-au făcut carieră în lumea afacerilor.
Vezi și aceste știri

Expert în științe agricole: Fluctuațiile termice sunt îngrijorător. Ce riscuri sunt pentru roada anului 2023 (VIDEO)

Cinci bărbați din Rusia, blocați în aeroportul din Coreea de Sud de luni de zile. Statul nu-i recunoaște drept refugiați și le interzice intrarea în țară

Numărul real al populației care locuiește în R. Moldova este de 2,6 milioane de oameni. Rezultatele calcului după metodologia internațională
Advertoriale

Microinvest susține agricultorii din Moldova cu CREDITE AGRO de până la 7 000 000 lei

Scopul și valorile maib, într-o nouă interpretare – prezentate întregii echipe
