Solstițiul de iarnă: Începând cu 21-22 decembrie durata zilei va crește continuu

Solstițiul de iarnă: Începând cu 21-22 decembrie durata zilei va crește continuu

Iarna 2019-2020 a început și din punct de vedere astronomic. Ca în fiecare an, deși sezonul de iarnă calendaristic sosește încă de la 1 decembrie, începutul iernii astronomice este marcat de un moment precis, cel al solstițiului de iarnă. În acest an, fenomenul a avut loc pe 22 decembrie, la ora 06:19, informează digi24.ro.

Conform specialiştilor de la Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu”, iarna meteorologică soseşte încă de la 1 decembrie, dar începutul iernii astronomice este marcat de un moment precis, cel al solstiţiului de iarnă, adică pe 22 decembrie, scrie adevărul.ro.

El este legat de mişcarea anuală aparentă a Soarelui pe sfera cerească, ce reprezintă consecinţa mişcării reale a Pământului în jurul Soarelui. În consecinţă, la această dată, durata zilei are valoarea minimă din an, de 8 ore şi 50 minute, iar durata nopţii are valoarea maximă, de 15 ore şi 10 minute.

Evident, în emisfera sudică a Pământului fenomenul are loc invers, momentul respectiv marcând începutul verii astronomice. Momentul solstiţiului de iarnă, respectiv al începutului iernii astronomice, are loc în jurul datei de 21 decembrie. Începând de la această dată, până la 21 iunie, durata zilelor va creşte continuu, iar cea a nopţilor va scădea în mod corespunzător, mai spun specialiştii.

În 2020 solstițiul de iarnă va fi înregistrat la 21 decembrie, ora 12:02.

Reacții la acest articol
Spațiu rezervat vizitatorilor Agora.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.