Un cangur epuizat, observat răcorindu-se într-o piscină dintr-o zonă ameninţată de incendii în Australia

Un cangur epuizat, observat răcorindu-se într-o piscină dintr-o zonă ameninţată de incendii în Australia

Un cangur a fost observat în timp ce se răcorea într-o piscină din spatele unei case, situată într-o regiune australiană mistuită de incendii de vegetaţie, în timp ce în alte zone pompierii au salvat koala din copacii ameninţaţi de flăcări, informează Reuters, citat de Agerpres.

Fauna din Australia a fost grav afectată de incendiile de vegetaţie, care au distrus peste 3,7 milioane de hectare de tufăriş şi au provocat decesul a şase persoane.

Vremea caniculară şi condiţiile propice pentru izbucnirea incendiilor se vor înrăutăţi, potrivit prognozelor, iar reprezentanţii rezervaţiilor şi organizaţiilor pentru salvarea animalelor sunt nevoite să decidă dacă încearcă să evacueze fauna din regiunile ameninţate sau dacă vor risca doar implementarea unor măsuri pentru protejarea vieţuitoarelor.

Unele populaţii de koala şi vulpi zburătoare au fost distruse, în timp ce koala, echidne şi canguri au fost observaţi căutând adăpost în zone urbane.

Deşi nu sunt recunoscuţi pentru abilităţile lor de înot, cangurii caută zone cu apă pe fondul căldurii intense. O familie din regiunea Upper Hunter din Noul Wales de Sud a filmat un cangur de circa 70 de kilograme care se scălda în piscina din spatele casei, în condiţiile în care temperaturile au ajuns în weekend la 42 de grade Celsius. Cangurul, care a fost filmat în timp ce apa îi ajungea până la piept, mişca urechile şi părea nevătămat.



Între timp, în statul Victoria, utilizatorul Twitter Bill Wallace a publicat imagini cu papagali cacadu cu creastă galbenă care ar fi murit din cauza stresului termic. „Termometrul din veranda din spate a ajuns astăzi la 48,9 grade Celsius; nu sunt date oficiale, evident, dar a fost suficient pentru a ucide aceşti cacadu cu creastă galbenă”, a scris el.

În timp ce se afla într-o misiune de protejare a locuinţelor din Australia de Sud, un echipaj de pompieri a salvat exemplare de koala din arborii de cauciuc aflaţi în calea focului.

În Noul Wales de Sud, un grup de activişti de mediu a estimat că peste 2.000 de koala au murit, iar o treime din habitatul lor a ars.

O rezervaţie pentru animale sălbatice situată la nord de Sydney a evacuat 300 de animale în timp ce flăcările se apropiau. „Am decis să evacuăm şi am avut norocul să scape de flăcări”, a declarat managerul de operaţiuni al parcului zoologic Walkabout Wildlife, Tassin Barnard.

Deşi nu există încă statistici oficiale, Barnard a declarat că este posibil ca milioane de animale să fi fost ucise. „Alte rezervaţii au decis să nu-şi mute animalele şi să facă tot posibilul pentru a le apăra”, a adăugat Barnard.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Șapte luni de război: Protest cu cruci organizat în fața ambasadei Rusiei în R. Moldova (FOTO)

Șapte luni de război: Protest cu cruci organizat în fața ambasadei Rusiei în R. Moldova (FOTO)

Membrii principalului partid politic din Rusia solicită să lupte în Ucraina, susține formațiunea

Membrii principalului partid politic din Rusia solicită să lupte în Ucraina, susține formațiunea

La doi de ani la incendiul de la Filarmonica Națională, a fost lansat concursul internațional pentru reabilitarea edificiului

La doi de ani la incendiul de la Filarmonica Națională, a fost lansat concursul internațional pentru reabilitarea edificiului

Advertoriale
Învață de la specialiștii DAD Human Capital cum să selectezi candidații potriviți în procesul de recrutare a personalului

Învață de la specialiștii DAD Human Capital cum să selectezi candidații potriviți în procesul de recrutare a personalului

Start înregistrare pentru stagiu în Moldcell Academy, ediția din 2022

Start înregistrare pentru stagiu în Moldcell Academy, ediția din 2022

Sucursala maib „Mircea cel Bătrân” și-a redeschis ușile după renovare și modernizarea modelului operațional

Sucursala maib „Mircea cel Bătrân” și-a redeschis ușile după renovare și modernizarea modelului operațional

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • DESCIFRAT| Distribuirea lemnelor de foc sau drumul celor 5 metri ster: De la lista întocmită de primării, la stocurile care se golesc (VIDEO)
    DESCIFRAT| Distribuirea lemnelor de foc sau drumul celor 5 metri ster: De la lista întocmită de primării, la stocurile care se golesc (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Cristina Tocari, tânăra care a revenit din Franța pentru a transforma plasticul în bijuterii (VIDEO)
  • DESCIFRAT| Meniul preșcolarilor, între posibilități și necesități (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Nicolai Croitoru: „Pot să mă mândresc că echipa mea e formată practic în proporție de 80% din persoane revenite de peste hotare”(VIDEO)
  • DESCIFRAT| Cum (NU) face față Chișinăul inundațiilor de după ploi cu un sistem de canalizare pluvială din 1980. Care sunt soluțiile (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Kadîrov refuză să ia parte la „mobilizarea parțială” anunțată de Vladimir Putin. Mitinguri anti-război au avut loc la Groznîi
  • 2
    S-ar putea să vedeți tehnică militară pe drumurile din țară. Ministerul Apărării explică: Nu vă panicați
  • 3
    Ambasada R. Moldova în Federația Rusă va lucra și în weekend. Motivul - numărul mare de cereri pentru perfectarea titlurilor de călătorie
  • 4
    Moldova s-a clasat pe locul doi la campionatul Mondial de pescuit sportiv la crap (FOTO)
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.