Un copil de 12 ani a fost tamponat aseară de un automobil, iar starea lui este foarte gravă. Accidentul a avut loc în localitatea Caracușenii Vechi, raionul Briceni.
Potrivit Inspectoratului de poliție Briceni, la volanul automobilului se afla un bărbat de 54 de ani și era în stare de ebrietate. La momentul impactului, copilul se afla pe marginea carosabilului. Tragedia a avut loc aproximativ în jurul orei 20:00.
Copilul a fost transportat de urgență la spitalul raional, în secția reanimare.
Șoferul a fost reținut pentru 72 de ore, iar pe numele lui a fost deschis dosar penal. Acesta riscă câțiva ani de închisoare și ar putea rămâne fără permis de conducere.
Vezi și aceste știri

Litvinenco, despre scoaterea în afara legii a Partidului Șor: Nu constituie un precedent periculos

Președintele ales al Cehiei a avut o primă discuție cu președinta Taiwanului. Gestul ar putea provoca furia Chinei

Șef din cadrul Inspectoratului General al Poliției, în vizorul inspectorilor ANI. Ce au depistat (DOC)
Advertoriale

La Chișinău vor fi amenajate curți ideale pentru trai ca în Europa (VIDEO)

Continuăm campania „Generația Inteligenței Financiare”. Urmăriți al doilea episod în limba rusă al serialului „Cunoaște sensul banului cu Emily” (VIDEO)
