„Fericiun crăcit, stimați socialiști”. Așa și-a început discursul liberalul Ion Cebanu, în timpul ședinței Consiliului Municipal Chișinău. Acesta s-a arătat nemulțumit de cerința primarului general Ion Ceban, care a propus aprobarea bugetului municipal pentru 2020 în două lecturi, întrebându-se: „De când primarul e brigadier?”.
„Cu ce ocazie primarul ăsta vine și ne spune să votăm bugetul în două lecturi? El de când e brigadier aici? Încet, dar sigur, o să ne transformăm într-un consiliu de paradă. Proiect de buget pe sub masă, nevăzut de nimeni și propus azi în două lecturi. Am vrut să ne vedem pe subiecte esențiale, nu ați venit. Azi o faceți pe mironosița. Acest primar și domni umblă cu șopârlele”, a declarat Ion Cebanu în fața consilierilor municipali.
Precizăm că pe ordinea de zi din 26 decembrie a ședinței CMC a fost inclus proiectul cu privire la aprobarea bugetului municipal pe anul 2020. Acesta prevede venituri de peste 4,3 miliarde de lei, dintre care 2,4 miliarde sunt transferuri de la bugetul de stat, și cheltuieli de 4,6 miliarde de lei. Deficitul ajunge la suma de puțin peste 291 de milioane de lei.
Vezi și: „Fericiun crecit” sau cum o deputată socialistă a încercat să spună două cuvinte în română (FOCUS)