Alegerile parlamentare noi din circumscripția uninominală nr. 38, Hîncești, vor avea loc pe 15 martie 2020. Decizia a fost luată de Comisia Electorală Centrală, după ce democratul Alexandru Botnari a renunțat la fotoliul de deputat în favoarea celui de primar de Hîncești. Prin urmare, locuitorii acestei circumscripții vor trebui să aleagă un alt parlamentar pe care să-l trimită în Legislativ.
Totodată, CEC a aprobat devizul de cheltuieli estimativ pentru desfășurarea alegerilor – puțin peste 4,2 milioane de lei. Banii vor merge pentru activitatea Comisiei Electorale Centrale, a Consiliului Electoral al Circumscripției uninominale nr. 38, a Birourile electorale ale secțiilor de votare și pentru activitatea Centrului de instruire continuă în domeniul electoral.
Amintim că, pe 5 decembrie 2019, Alexandru Botnari a spus că renunță atât la mandatul de deputat, cât și la cel de membru al Partidului Democrat.
Liderii mai multor partide au spus că vor analiza posibilitatea de a-și înainta candidați, ca să obțină un fotoliu de deputat.
Amintim că, potrivit sistemului electoral mixt, dacă un deputat ales într-o circumscripție uninominală renunță la mandat, acolo vor fi organizate alegeri parlamentare noi.
Vezi și aceste știri

Socialiștii protestează în fața BNM nemulțumiți de creșterea inflației și cer demisia conducerii. Reacția băncii

Protest în fața Primăriei Chișinău, după decesul copilei în parcul Alunelul: „Cerem eliminarea incompetenței, corupției și responsabilității” (VIDEO)
