Masa de sărbătoare a unei familii vegane. Anna Smolnițchi, despre cum reinterpretează „șuba” sau salata „Olivier”

Masa de sărbătoare a unei familii vegane. Anna Smolnițchi, despre cum reinterpretează „șuba” sau salata „Olivier”
Foto: arhiva personală

V-ați gândit vreodată cum arată masa de sărbătoare a unei familii vegane? Curiozitatea ne-a împins să aflăm răspunsul la această întrebare de la jurnalista Anna Smolnițchi, care ne-a povestit cum a reinterpretat bine cunoscutele salate „șuba” și „Olivier”.

Anna ne-a spus că, de la o vreme încoace, încearcă să gătească puțin, indiferent că e o sărbătoare sau o reuniune de familie: „Sincer, mă zăpăcesc mesele copioase. Până și mama mea, o bucătăreasă excelentă, a renunțat la meniurile complexe. Prefer jocuri de masă în locul meselor în exces încărcate”, a explicat ea.


Cât despre bucatele care nu lipsesc de pe masa de sărbătoare: „Îmi plac foarte mult sosurile în care poți înmuia o felie de pită sau de pâine (cu maia în loc de drojdii, preparată din făină de grâu integrală) și gustările care pot fi servite pe pâine – hummusul, pesto, baba ghanoush. După rețeta clasică pentru hummus (un amestesc din năut, lamâie, ulei de măsline și tahini) și baba ghanoush (se prepară ca hummusul, doar că în loc de năut e vânătă) pregătesc gustări din mazăre, linte sau fasole. Acestea sunt proteina noastră”.

„Mâncarea vegană nu cere mult timp de preparare”

„Mâncarea vegană e superbă prin faptul că nu cere mult timp de preparare. Nu trebuie să petreci zile întregi în bucătărie pentru o masă de 2-3 ore. Boboasele se lasă la înmuiat peste noapte și fierb, o parte din ele, 20-30 de minute. Le treci prin robot și voila! Ai câteva gustări bune în câteva minute. Cannelloni și lasagna, la fel, nu cer să fie păzite ore întregi cât se prepară. Faci umplutura, le dai la cuptor și gata, îți vezi de treabă”, a povestit Anna.


„Eu consider foarte important să petreci puțin timp în bucătărie, ca să ai timp din belșug pentru conectarea cu cei dragi. Nu mi-a plăcut niciodată obiceiul moldovenilor de a umple mesele cu zeci de farfurii, de a sta doar la masă. Gospodinele niciodată nu înțeleg nimic din sărbătoare, aleargă de la masă în bucătărie toată seara, schimbând farfuriile, aducând alte feluri de mâncare, păzind nu știu ce bucate, să nu dea foc, să nu ardă. Sărbătoarea devine un maraton, din care au de pierdut toți”, a adăugat tânăra mămică.

„Șuba” și Olivier, reinterpretate

Anna ne-a povestit ce a gătit de Crăciunul pe stil nou: „Anul acesta, mi-a venit pofta de o lasagna vegetariană, doar că eu am exclus și lactatele din schemă. Noi nu mai folosim lactatele în bucătăria noastră. În loc de bechamel, care se prepară din lapte și sos de tomate, am folosit lapte vegetal pe care l-am făcut eu din migdale, la care am adăugat sosul de roșii și făina integrală. Nu a lipsit salata „Olivier”. În loc de maioneza clasică, am folosit tofu (un fel de brânză din soie)”.


Iar de Revelion va găti bine cunoscuta „șubă”, doar că vegană. „În loc de pește – varză de mare. În loc de maioneză obișnuită – maioneza care are la bază tofu. Nu lipsesc niciodată salatele, mai nou, micro-verdețurile (legumele tinere care nu depășesc vârsta de două săptămâni – mazăre, ridiche, ceapă)”, a explicat ea.


Bineînțeles, nu lipsesc deserturile. „Checul din dovleac îmi pare foarte potrivit pentru această perioadă a anului. Prefer și băuturile calde – lapte vegetal cu turmeric, piper și miere, de exemplu”, a spus jurnalista.


Cum reacționează prietenii?

„Prietenii s-au obișnuit cu stilul nostru de viață”, a menționat tânăra mămică.

„Li s-a părut interesant, anul trecut, să guste bucate clasice din URSS, în versiune vegetariană (anul acesta sărbătorim în familie). În rest, la reuniunile cu prietenii, pe la casele noastre, nu se prea gătește carne. Și, în general, observ că tot mai mulți oameni din cercul meu de cunoștințe reduc esențial consumul de carne. De regulă, motivul e starea sănătății sau simpla dorință de a se simți mai ușurei și mai voioși”, a adăugat ea.


Rețeta recomandată de Anna Smolnițchi

Pentru cei curioși, Anna a recomandat ciupercuțele umplute. Mai jos vă oferă și rețeta. Este preluată din cartea „Istoria unei iubiri ECO. Un an la fermă. Rețete vegetariene și de post”, scrisă de Tamara Șchiopu, specialistă în marketing agricol și alimentar, care locuiește împreună cu soțul ei, Iain Tolhurst – fermier englez, la ferma lor ecologică din Marea Britanie.

Pentru patru persoane, aveți nevoie de următoarele ingrediente:

  • 12 ciuperci Champignon
  • 180 g de roșii uscate și conservate în ulei
  • O mână de busuioc verde proaspăt/congelat sau uscat
  • 100 g de miez de semințe de pin sau de floarea-soarelui
  • 2 linguri de pastă Tahini
  • Sucul unei lămâi
  • Sare și piper

Mod de preparare:

  1. Cuptorul se încinge până la 200 de grade Celsius;
  2. Se înlătură piciorușele de la ciuperci și se taie cu foarfeca marginile, ca să se deschidă pălărioara mai tare;
  3. Roșiile și busuiocul se toacă mărunt și se amestecă cu miezul de semințe, pasta tahini, sucul de lămâie, sarea și piperul;
  4. Ciupercile se umplu cu amestecul pregătit și se pun pe o tavă de copt.
  5. Se coc 15-20 de minute și se servesc fierbinți.


„Poftă bună să aveți, un an nou rodnic și blând cu voi, dar și cu cei dragi”, a urat Anna Smolnițchi.

Vezi și aceste știri
Moldovenii care vor să-și petreacă timpul liber în zonele de frontieră, atenționați să nu iasă din casă fără actele personale

Moldovenii care vor să-și petreacă timpul liber în zonele de frontieră, atenționați să nu iasă din casă fără actele personale

Mișcarea politică UNIREA a protestat în fața Parlamentului: „Prin răpirea lui Gațcan, Dodon i-a făcut o favoare lui Plahotniuc”

Mișcarea politică UNIREA a protestat în fața Parlamentului: „Prin răpirea lui Gațcan, Dodon i-a făcut o favoare lui Plahotniuc”

Atenție, șoferi! Au fost impuse restricții de circulație pentru mijloacele de transport de mare tonaj

Atenție, șoferi! Au fost impuse restricții de circulație pentru mijloacele de transport de mare tonaj

Advertoriale
Transferuri bănești direct la cont – un nou serviciu, lansat în țara noastră de Western Union în parteneriat cu Moldova Agroindbank

Transferuri bănești direct la cont – un nou serviciu, lansat în țara noastră de Western Union în parteneriat cu Moldova Agroindbank

Ramona Ziemann a ales cariera în IT: „Suntem toți egali, iar șansele de a crește, de a fi avansat, de a crește profesional – sunt egale pentru fiecare”

Ramona Ziemann a ales cariera în IT: „Suntem toți egali, iar șansele de a crește, de a fi avansat, de a crește profesional – sunt egale pentru fiecare”

Julien Ducarroz, Director General Orange Moldova, este noul CEO Orange Polonia

Julien Ducarroz, Director General Orange Moldova, este noul CEO Orange Polonia

DONEAZĂ
Descarcă aplicația AGORA
EMISIUNI
  • PlayGround cu Vitalie Tarlev: Tehnologia 5G în Moldova și planurile operatorilor telecom
    PlayGround cu Vitalie Tarlev: Tehnologia 5G în Moldova și planurile operatorilor telecom
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: „Alo, angajați? Da, ne angajăm răspunderea!” Ce se întâmplă zilele astea în Parlament și de ce asta seamănă cu telefonul stricat?
  • Oameni ca tine: Inna Polișciuc, tânăra care își petrece viața în căutarea cadrului perfect (FOTO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament” cu Vladimir Voronin: Cine-i Ceburașka, paznic la harbuzărie și ce crede ex-președintele despre tușonka de la Condrița (AUDIO)
  • Oameni ca tine: A transformat dragostea pentru gătit în artă. Povestea Tatianei Raețcaia, tânăra care a înnebunit bucureștenii cu gustul deliciilor moldovenești (VIDEO, FOTO)
ȘTIRI DE PE EA.MD
Cele mai populare
  • 1
    Un moldovean va fi expulzat din Italia. A insultat și lovit un cuplu gay
  • 2
    A renunțat să mai renunțe la mandat. Demisia lui Gațcan din Parlament a dispărut de pe ordinea de zi a ședinței plenare
  • 3
    Premier mort, după ce i s-a făcut rău în ședința de guvern. Era candidat și la alegerile prezidențiale
  • 4
    „Ne întâlnim cu familiile, bineînțeles”. Răspunsul lui Chicu despre relația sa cu Dodon
Autentificare