Ucraina şi separatiştii pro-ruşi au încheiat schimbul de prizonieri

Ucraina şi separatiştii pro-ruşi au încheiat schimbul de prizonieri
Foto: simbol


Forţele guvernamentale din Ucraina şi separatiştii pro-ruşi din estul ţării au încheiat duminică schimbul tuturor prizonierilor luaţi în cei cinci ani de conflict. Operaţiunea a avut loc în regiunea secesionistă Donbas, informează AGERPRES.

Astfel, au fost eliberaţi duminică toţi prizonierii care mai erau încarceraţi în urma conflictului de cinci ani din regiune. Au revenit acasă 76 de foşti prizonieri proguvernamentali.

De cealaltă parte, separatiştii din Doneţk şi Lugansk au declarat, potrivit presei, că la ei au revenit 61, respectiv 63 de persoane. Schimbul a avut loc la un punct de control din apropierea oraşului industrial Horlivka, din regiunea Doneţk.


Din 2014, în conflictul din Donbas au fost ucişi peste 13.000 de oameni. În prezent, se mai semnalează ciocniri sporadice, în ciuda declarării unui armistiţiu. Schimbul de prizonieri a fost convenit de preşedinţii Rusiei şi Ucrainei - Vladimir Putin şi Volodimir Zelenski - luna aceasta, la un summit organizat la Paris.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Ruslan Popov, adjunctul suspendat al procurorului general, a fost plasat în arest preventiv pentru 20 de zile

Ruslan Popov, adjunctul suspendat al procurorului general, a fost plasat în arest preventiv pentru 20 de zile

După ce ieri, Igor Dodon a renunțat la mandat, azi a plecat la Moscova

După ce ieri, Igor Dodon a renunțat la mandat, azi a plecat la Moscova

Turcia, condamnată la CtEDO pentru legea privind insultarea președintelui. Aproape 13.000 de turci sunt condamnați în baza acesteia

Turcia, condamnată la CtEDO pentru legea privind insultarea președintelui. Aproape 13.000 de turci sunt condamnați în baza acesteia

Advertoriale
Un credit responsabil înseamnă Echilibru, pentru evitarea supraîndatorării

Un credit responsabil înseamnă Echilibru, pentru evitarea supraîndatorării

Sucursalele maib se schimbă la față. Cum arată prima sucursală renovată (FOTO)

Sucursalele maib se schimbă la față. Cum arată prima sucursală renovată (FOTO)

Managerul Glovo Moldova, la un an de activitate: Cele mai frecvente produse livrate și ce l-au învățat moldovenii (INTERVIU)

Managerul Glovo Moldova, la un an de activitate: Cele mai frecvente produse livrate și ce l-au învățat moldovenii (INTERVIU)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
    Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Tărț la PAS. Analizăm promisiunile noii majorități parlamentare și cât de reale sunt acestea (AUDIO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Viața de deputat, între glamour și birocrație. Discuție cu fostul parlamentar Vadim Pistrinciuc (AUDIO)
  • De la 11, cu Veaceslav Platon despre promisiunile electorale ale lui Veaceslav Valico
Cele mai populare
  • 1
    Judecătoria Chișinău nu a dat curs cererii Nataliei Morari prin care aceasta a solicitat restabilirea în calitate de membră a Media Alternativă
  • 2
    Fiul fostului procuror general din Rusia, Igor Ceaika laudă decizia lui Dodon de a renunța la mandatul de deputat
  • 3
    Procurorii anticorupție fac percheziții în birourile procurorilor PCCOCS, Dumitru Răileanu și Elena Ceruță
  • 4
    „Ultima șansă a Moldovei”: Mitropolitul Vladimir, mesaj critic către guvernanți, după ratificarea Convenției de la Istanbul
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.