Dosarul în care Constantin Țuțu este cercetat pentru omorul lui Alexei Veretca a fost trimis la rejudecare la Curtea de Apel Chișinău, care îl achitase. Decizia a fost luată de Curtea Supremă de Justiție (CSJ).
Potrivit Colegiului penal lărgit al CSJ, „instanța de apel a preluat motivarea instanței de fond, mai mult, aceasta a formulat răspunsuri evazive și neclare”.
„Instanța de apel a statuat că inculpații Constantin Țuțu și Oleg Pruteanu au folosit arma în scopul de a stopa și curma acțiunile lui Alexei Veretca, or, Colegiul penal lărgit, în urma unei simple analize, conchide că, pentru a stopa acțiunile unei persoane nu este necesar ca toate persoanele prezente să folosească arma. Mai mult, unul dintre ei a tras din armă de trei ori, în timp ce prin raportul menționat mai sus este clar că Alexei Veretca a împușcat o singură dată. În aceste circumstanțe, nu este clară poziția instanței de apel care enumeră probele administrate în respectiva cauză, făcând trimitere la art. 101 Cod de procedură penală, ignorând faptul că probele nominalizate contravin soluției pronunțate”, se mai menționează în decizie.
Magistrații CSJ au mai subliniat că judecătorii de la Curtea de Apel „nu au pătruns în esența problemei de fapt și de drept, fiind prezentă discrepanța între cele reținute de instanță și conținutul real al probelor, ignorarea unor aspecte evidente, ce au avut drept consecință pronunțarea unei concluzii premature și nemotivate”.
„Mai mult, instanța de apel menține sentința prin care inculpații au fost achitați de sub învinuirea înaintată, fără a-și motiva clar poziția, enumeră probele și, fără o analiză amplă a acestora, indică că ,,ansamblul de probe cercetate și examinate prezintă o situație clară şi fără dubii a circumstanțelor de fapt”, or, simplul fapt că instanța de apel a enumerat probele nu reprezintă o motivare în corespundere cu rigorile art. 6 al Convenției europene a drepturilor omului”, a mai argumentat CSJ decizia de a trimite dosarul la rejudecare.
Pe 28 aprilie 2012, lângă restaurantul „Doi Haiduci” din Codrii Orheiului, un grup de persoane, printre care şi campionul K1 Constantin Ţuţu, devenit ulterior deputat, a participat la o altercație soldată cu focuri de armă şi cu un deces. Alexei Veretca, alias „Krasavcik”, a fost ucis pe loc, iar fostul polițist Iurie Matcovschi, care era împreună cu victima, a fost rănit.
În aprilie 2019, Curtea de Apel Chișinău a menținut decizia primei instanțe și a decis că doar un inculpat – Ion Corcodel, care și-a recunoscut vina – urmează să-și. execute pedeapsa de opt ani de pușcărie. Ceilalți, printre care și ex-deputatul PDM Constantin Țuțu și un polițist, au fost achitați, fiind declarați nevinovați.