Polițiștii trag alarma și îi atenționează pe moldoveni să fie prudenți cu lucrurile și mașinile personale

Polițiștii trag alarma și îi atenționează pe moldoveni să fie prudenți cu lucrurile și mașinile personale

Sărbătorile ne bat la ușă, iar în această perioadă vizitele, călătoriile și ieșirile în oraș sunt la ordinea zilei. În acest context, oamenii legii au elaborat o serie de recomandări pentru cetățenii țării noastre, astfel încât să preîntâmpine furturile de locuințe. Polițiștii le recomandă moldovenilor să nu lase ușa descuiată chiar dacă pleacă de acasă pentru puțin timp. De asemenea, în cazul în care au pierdut cheile de la locuință, oamenii trebuie să ia în considerare schimbarea imediată a lacătului. 

„Educaţi-vă copiii să reacţioneze prompt în situaţii când cineva necunoscut încearcă să-I convingă despre faptul că sunt prieteni sau colegi de serviciu cu dumneavoastră si au venit după cheile locuinţei sau după bunurile din casă”, se arată în comunicatul emis de Poliție.

 

O altă problemă semnalată de oamenii legii ține de furturile de locuințe: 

„Când aşteptaţi mijlocul de transport public la staţie, acordaţi maximă atenţie persoanelor care au un comportament suspect. Pregătiţi din timp banii pentru achitarea călătoriei, înainte de a urca în transport. Evitaţi să citiţi în timpul călătoriei, deoarece puteţi deveni ţinta hoţului de buzunare. Evitaţi să păstraţi banii în buzunarele din spate. În cazul în care transportul public este aglomerat  şi sunteţi bruscat, asiguraţi-vă buzunarele şi priviţi cu atenţie la călătorii din jur. Geanta atârnată neglijent pe umăr este momentul potrivit al hoţului de buzunare. Nu uitaţi, majoritatea hoţilor de buzunare sunt permanent îmbrăcaţi elegant, şi pot avea o vârstă diferită”.

Totodată, oamenii legii au venit cu o serie de recomandări cu privire la furturile din automobile. Polițiștii sugerează dotarea mașinii cu  un sistem de alarmă pe bază de sensori ce se aplică pe geamuri şi capote. De asemenea, oamenii legii ne îndeamnă să verificăm dacă geamurile sunt închise şi portierele asigurate atunci când părăsim autoturismul, chiar şi pentru câteva minute. O altă sugestie este să ne asigurăm că nu am lăsat cheile în contact și că am parcat pe timpul nopții în locuri special amenajate şi iluminate, aflate în zona de acţiune a patrulelor de poliţie.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Ministrul Agriculturii a discutat cu micii viticultori. Prețurile de comercializare a strugurilor, pe agenda întrevederii

Ministrul Agriculturii a discutat cu micii viticultori. Prețurile de comercializare a strugurilor, pe agenda întrevederii

Iran: Sute de eleve se alătură protestelor anti-regim și scandează împotriva oficialilor și liderului suprem

Iran: Sute de eleve se alătură protestelor anti-regim și scandează împotriva oficialilor și liderului suprem

Comisia guvernamentală pentru integrare europeană s-a întrunit în prima ședință. La ce etapă se află implementarea recomandărilor UE

Comisia guvernamentală pentru integrare europeană s-a întrunit în prima ședință. La ce etapă se află implementarea recomandărilor UE

Advertoriale
Orange aniversează în acest an 12 ani de la lansarea programului „Ne Pasă” - pentru susținerea voluntariatului

Orange aniversează în acest an 12 ani de la lansarea programului „Ne Pasă” - pentru susținerea voluntariatului

Château Purcari - Cea mai bună vinărie a anului din Republica Moldova!

Château Purcari - Cea mai bună vinărie a anului din Republica Moldova!

Fiecare al treilea vizitator al sărbătorii Ziua Națională a Vinului a interacționat cu ediția specială AnimAliens Wines - Carla's Dreams

Fiecare al treilea vizitator al sărbătorii Ziua Națională a Vinului a interacționat cu ediția specială AnimAliens Wines - Carla's Dreams

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • DESCIFRAT| (IN)Siguranța din mijlocul protestelor sau șirul neregulilor din Orășelul Schimbărilor. Invitați: Șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu și directorul executiv API, Petru Macovei
    DESCIFRAT| (IN)Siguranța din mijlocul protestelor sau șirul neregulilor din Orășelul Schimbărilor. Invitați: Șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu și directorul executiv API, Petru Macovei
  • DESCIFRAT| Distribuirea lemnelor de foc sau drumul celor 5 metri ster: De la lista întocmită de primării, la stocurile care se golesc (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Cristina Tocari, tânăra care a revenit din Franța pentru a transforma plasticul în bijuterii (VIDEO)
  • DESCIFRAT| Meniul preșcolarilor, între posibilități și necesități (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Nicolai Croitoru: „Pot să mă mândresc că echipa mea e formată practic în proporție de 80% din persoane revenite de peste hotare”(VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Viceprimarul capitalei Fadei Nagacevschi pleacă din funcție: „Revin în avocatură”
  • 2
    Partidul Șor a organizat un flashmob împotriva lui Spînu: Ei cu milioane, dar noi murim de foame (LIVE)
  • 3
    Cu frica de iarnă și lemnele la dos. Cum se pregătesc să întâmpine frigul doi vârstnici din Hîncești (VIDEO)
  • 4
    Negocierile dintre Ucraina și Putin, imposibile: Volodimir Zelenski a semnat decretul
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.