Calendarul Gregorian și anul bisect
În a doua jumătate a sec. al XVI-lea, papa Grigore al XIII-lea a hotărât reforma calendarului iulian, desemnând o comisie de astronomi şi teologi care să lucreze în acest sens. Dintre toate proiectele de reformă studiate de comisia respectivă, în final s-a hotărât adoptarea proiectului propus de astronomul italian Luigi Lilio, profesor de medicină la Universitatea din Perugia, scrie adevărul.ro.
Este un calendar solar bazat pe un an comun de 365 de zile împărţit în 12 luni de lungimi neregulate, 11 dintre luni au fie 30, fie 31 de zile, în timp ce a doua lună a anului, februarie, are doar 28 de zile în cursul anului comun. Aproximativ la fiecare patru ani este un an bisect, când se adaugă o zi suplimentară, luna februarie având astfel 29 de zile, ceea ce face ca anul bisect în calendarul gregorian să aibă 366 zile.
Zilele anului din calendarul gregorian sunt împărţite în săptămâni de şapte zile, iar săptămânile sunt numerotate de la 1 la 52 sau 53.
La 24 februarie 1582, papa Grigore al XIII-lea a emis bula „Inter gravissimas...”, în care se hotăra ca numărătoarea zilelor să fie decalată cu zece zile înainte, prin respectarea succesiunii zilelor săptămânii. În acest sens, ziua imediat următoare celei de joi 4 octombrie a devenit vineri 15 octombrie 1582.
Noul calendar a fost numit gregorian, în memoria papei Grigore al XIII-lea. Ulterior, s-a trecut la folosirea denumirii de „stilul nou“. Este în prezent calendarul cu cea mai largă folosire.
Acest calendar s-a introdus treptat în diferite ţări europene, începând cu cele catolice: Italia, Spania, Portugalia. Acestea au fost urmate de Franţa, Austria, Boemia, cantoanele elveţiene. Rezistenţă serioasă s-a întâmpinat din partea ţărilor care adoptaseră Reforma. Aici calendarul gregorian a pătruns după 1700: în Germania, Danemarca, Norvegia; Anglia (1752) şi în Suedia (1753).
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.