O treime din toate perioadele de secetă din R. Moldova, în ultimii 75 de ani, s-au întâmplat după anul 2000. Ce au de gând să facă autoritățile

O treime din toate perioadele de secetă din R. Moldova, în ultimii 75 de ani, s-au întâmplat după anul 2000. Ce au de gând să facă autoritățile

Schimbările climatice ne dau de știre, iar cifrele nu sunt dintre cele mai optimiste. O serie de date incluse în proiectul strategiei de dezvoltare a R. Moldova pentru următorii zece ani arată că o treime din toate cazurile de secetă sezonieră, înregistrate în țara noastră din 1945 încoace, au avut loc începând cu anul 2000.

Potrivit documentului, care citează un studiu efectuat de Serviciul Hidrometeorologic de Stat, efectuat în 2017, din cele 38 de episoade de secetă sezonieră, constatate oficial începînd cu anul 1945, 13 episoade îi revin perioadei de după anul 2000.

Nouă dintre cele 13 au avut un asemenea grad de cuprindere teritorială încît au fost catalogate ca fiind catastrofale. Frecvența medie a secetelor constituie unul-două episoade pe parcursul unui deceniu în regiunea de nord, două-trei – în regiunea centrală și chiar șase – în regiunea de sud.

„Consecința va fi reducerea productivității culturilor agricole, inclusiv a grîului, porumbului, strugurilor, legumelor, culturilor tehnice și furajere, cu un gradient nord-sud pronunțat în magnitudinea impactului. Chiar și adoptarea unor practici de irigare nu va compensa pierderile de productivitate, fiind necesare măsuri suplimentare de asigurare a utilizării eficiente a apei la nivelul fiecărei entități agricole, tranziția la soiuri de plante mai rezistente la secetă și asigurarea instruirii fermierilor”, se arată în proiectul strategiei statului pentru 2030.

Autorii prezintă și niște estimări potrivit cărora, din cauza climei, am putea avea, în 2050, cu 35% mai puțin grâu decât avem acum și cu 10% mai puțin porumb.

„Costurile de producție în agricultură vor crește ca urmare a necesităților de adaptare a soiurilor de plante și a speciilor de animale la noile realități climatice, a pierderilor tot mai mari de pe urma unor fenomene climatice extreme și a creșterii costurilor de asigurare financiară contra acestor fenomene”, previn autoritățile. Strategia însă nu oferă o serie de soluții.

„Extinderea perioadei calde a anului ar putea să ofere noi oportunități pentru extinderea perioadelor de vegetație a culturilor agricole, să permită creșterea unor culturi noi și să reducă consumul de energie în perioada rece a anului. Chiar dacă balanța riscurilor și a oportunităților pe care le produc schimbările climatice globale este mai degrabă negativă, incidența socială și localizarea geografică a acestora sînt incerte”, punctează autoritățile.

La final de 2019, Comisia Europeană a prezentat planul istoric pentru lupta împotriva schimbărilor climatice. „The European Green Deal” este un document ce propune un calendar strict pentru măsuri concrete împotriva poluării, astfel încât până în 2050, UE să aibă emisii de carbon zero. Documentul mai arată că în următoarele decenii Europa va renunța la energia clasică și va trece în totalitate la cea nepoluantă

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Dosarul de corupție la administrația locală Călărași: Procurorii cer mandate de arest pentru primar, președintele de raion și un șef de direcție

Dosarul de corupție la administrația locală Călărași: Procurorii cer mandate de arest pentru primar, președintele de raion și un șef de direcție

Atracțiile turistice și locurile de cazare din regiunea Cahul, accesibile la un singur click distanță: A fost lansată platforma cahul.travel

Atracțiile turistice și locurile de cazare din regiunea Cahul, accesibile la un singur click distanță: A fost lansată platforma cahul.travel

Perchezițiile la casa lui Joseph Biden, fără rezultate. Avocat: Au fost ridicate niște materiale pentru verificări

Perchezițiile la casa lui Joseph Biden, fără rezultate. Avocat: Au fost ridicate niște materiale pentru verificări

Advertoriale
Petrom îți economisește timpul. Plătește facturile în timp ce faci plinul

Petrom îți economisește timpul. Plătește facturile în timp ce faci plinul

În premieră, mai mulți vârstnici din Republica Moldova beneficiază de servicii de e-sănătate și consiliere online

În premieră, mai mulți vârstnici din Republica Moldova beneficiază de servicii de e-sănătate și consiliere online

Articolele vestimentare Hermina: Îmbracă-te cu căldură la prețuri reduse!

Articolele vestimentare Hermina: Îmbracă-te cu căldură la prețuri reduse!

EMISIUNI
  • Prepare for Future | Olesea Gălușcă: Industria creativă din Moldova poate deveni pilonul cel mai important al economiei Moldovei
    Prepare for Future | Olesea Gălușcă: Industria creativă din Moldova poate deveni pilonul cel mai important al economiei Moldovei
  • Podcastul „Azi e vinerea” | Miroase a ars la Bismobil Kitchen, emisiunea „Iartă-mă” în justiție și care-i sportul nostru național (VIDEO)
  • PROFESIONIȘTII|Strateg de marketing: „Meseria asta e un dans frumos între cifre și creativitate” (VIDEO)
  • PROFESIONIȘTII|Strateg de marketing: „Meseria asta e un dans frumos între cifre și creativitate” (VIDEO)
  • DESCIFRAT| Iarna secetoasă și temperaturile record. Cum resimte sectorul agricol schimbările climatice
Cele mai populare
  • 1
    WSJ: Ucrainei îi sunt oferite drone de luptă pentru un dolar, dar va trebui să plătească 10 milioane de dolari pentru livrare
  • 2
    Ceban, supărat pe consilierii socialiști: Regret foarte mult că foștii mei colegi bat mână PAS-ului și fac front comun anti-primar
  • 3
    Corupția din justiție: Șefa Procuraturii Anticorupție, în declarații (LIVE)
  • 4
    Controlul unic la vama moldo-română ar putea deveni realitate din luna martie. Guvernul a aprobat un acord cu România (DOC)
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.