O mare de oameni la Teheran pentru un ultim omagiu adus generalului Soleimani, ucis de SUA (VIDEO)

O mare de oameni la Teheran pentru un ultim omagiu adus generalului Soleimani, ucis de SUA (VIDEO)
Foto: Mohammad Hossein Thaghi/Tasnim News Agency via AP

O mare de oameni în doliu, care strigau „Moarte Americii”, a însoţit luni, la Teheran, sicriele generalului Qassem Soleimani, cel mai popular comandant militar din Iran, şi ale altor oficiali militari ucişi într-un atac cu dronă al Statelor Unite în Irak, relatează agenția AFP, citată de Agerpres.

Pe un alt front al tensiunilor exacerbate cu Washingtonul, Iranul a anunţat o nouă reducere a angajamentelor sale cuprinse în acordul internaţional asupra programului său nuclear, un pact din care SUA s-au retras în 2018 şi care acum este aproape lipsit de conţinut.

Statele europene, încă parte a acestui acord încheiat în 2015, au transmis că „regretă profund” anunţul Iranului în legătură cu ridicarea oricărei limite privind îmbogăţirea uraniului.

În faţa crizei dintre SUA şi Iran, inamici declaraţi, şi a riscului unei adevărate conflagraţii, o reuniune extraordinară a NATO are loc în cursul zilei de luni la Bruxelles, iar cancelarul german Angela Merkel se întâlneşte sâmbătă, la Moscova, cu preşedintele Vladimir Putin.

La Teheran, populaţia a oferit spectacolul unei adunări a unităţii şi de o amploare fără precedent de la manifestaţiile şi contra-manifestaţiile contestării postelectorale din 2009 din Iran.

După reuniunile de duminică de la Ahvaz (sud-vest) şi Mashhad (nord-est), iranienii au mărşăluit în masă la Teheran luni, declarată zi de comemorare, pentru a-i aduce un omagiu lui Qassem Soleimani, figură carismatică şi extrem de populară în Iran, ucis vineri alături de locotenentul său irakian şi de alte opt persoane în apropiere de aeroportul din Bagdad.

Mulţimea adunată pe o vreme geroasă a fost vizibil mai diversă decât adunările obişnuite strânse la apelul puterii.

Ayatollahul Ali Khamenei, liderul suprem al Iranului, şi-a manifestat emoţia prezidând o scurtă rugăciune funerară la Universitatea din Teheran, în faţa sicrielor cu rămăşiţele lui Soleimani, ale lui Abu Mehdi al-Muhandis, numărul doi al Hashd al-Shaabi (paramilitari irakieni pro-Iran), şi ale altor patru iranieni.



Soleimani urmează să fie înmormântat marţi la Kerman (sud-est), oraşul său natal.

Estimată la „câteva milioane” de persoane de televiziunea de stat iraniană, mulţimea a alternat momente de reculegere şi de tristeţe cu momente în care şi-a exprimat furia strigând „Moarte Americii” şi „Moarte Israelului”.



Au fost arse, de asemenea, steaguri americane şi israeliene. Unii bărbaţi şi femei plângeau sau cereau răzbunarea lui Soleimani, şeful Forţei Al-Qods, însărcinată cu operaţiunile externe ale Gardienilor Revoluţiei, şi arhitectul strategiei Iranului în Orientul Mijlociu.

Fiica lui Qassem Soleimani, Zeinab, şi şeful biroului politic al Hamasului palestinian, Ismail Haniya, au electrizat mulţimea vorbind despre efectele destabilizatoare pe care moartea generalului le va avea, în opinia lor, asupra rezistenţei Americii şi Israelului.

Iranul a promis, prin declaraţii oficiale ale liderilor săi, „o ripostă militară”, o „răzbunare dură” care va avea loc „în locul potrivit şi la momentul potrivit”.

Sprijină redacția Agora cu 160 de lei pe lună, iar noi te răsplătim cu un coș de produse locale de la From the Heart Shop.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Intervenție SMURD: O femeie din RM, care a suferit un politraumatism, a fost adusă din Austria la Chișinău

Intervenție SMURD: O femeie din RM, care a suferit un politraumatism, a fost adusă din Austria la Chișinău

Magistrații au decis: 30 de zile de arest la domiciliu, pentru fostul viceministru al Afacerilor Interne, Ion Țurcan

Magistrații au decis: 30 de zile de arest la domiciliu, pentru fostul viceministru al Afacerilor Interne, Ion Țurcan

Pe curând Champions League, bun venit Europa League: Ce vedete ale fotbalului internațional am putea vedea în primăvară la Tiraspol

Pe curând Champions League, bun venit Europa League: Ce vedete ale fotbalului internațional am putea vedea în primăvară la Tiraspol

Advertoriale
Spune stop îmbătrânirii: alege liftingul facial şi recapătă-ţi încrederea în tine

Spune stop îmbătrânirii: alege liftingul facial şi recapătă-ţi încrederea în tine

Câtă hârtie a economisit IuteCredit în două luni (VIDEO)

Câtă hârtie a economisit IuteCredit în două luni (VIDEO)

Plăcinta domnească și Prăjitura Peresecina - Artizanii Gustului ne prezintă bucatele ce te fac să revii la Marcu Bakery (VIDEO)

Plăcinta domnească și Prăjitura Peresecina - Artizanii Gustului ne prezintă bucatele ce te fac să revii la Marcu Bakery (VIDEO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Gadgeturile noastre de toate zilele (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Viața de după căsătorie sau „iubirea asta nu ți-i trali-vali” (VIDEO)
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
Cele mai populare
  • 1
    Becul de la AGORA a ajuns și în Parlament! Cum a reacționat deputatul PAS Dumitru Alaiba atunci când i-am înmânat trofeul (VIDEO)
  • 2
    Recuperarea orelor, după vacanța prelungită - între „bătaie de joc” și orar dat peste cap: Ce spun părinții, elevii și responsabilii din educație
  • 3
    Șoferii, suprinși de închiderea intersecției străzilor Ierusalim și Grigore Vieru. Ce spune Primăria
  • 4
    Starea de urgență în sănătate publică a fost prelungită până pe 15 ianuarie 2022
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.