Armata americană anunță Irakul că-și pregătește forțele pentru retragere. Oficialii SUA dau asigurări că decizia nu e luată

Armata americană anunță Irakul că-și pregătește forțele pentru retragere. Oficialii SUA dau asigurări că decizia nu e luată

Armata americană a notificat luni seara Comandamentul irakian militar că va proceda la „repoziționarea” forțelor coaliției antijihadiste în perspectiva „retragerii din Irak într-o manieră securizată și eficientă”, anunță agențiile internaționale de presă citând un document oficial transmis de un general american autorităților irakiene. Oficialii americani s-au străduit însă ulterior să dea asigurări că decizia retragerii nu a fost luată, scrie digi24.ro. 

Scrisoarea adresată de comandamentul militar american din Irak autorităţilor de la Bagdad prin care informează despre redesfăşurarea forţelor americane este autentică, dar a fost trimisă din greşeală, a declarat luni şeful Statului major american, generalul Mark Milley, informează AFP, preluată de Agerpres.

„Era o schiță (de scrisoare), nesemnată”, trimisă câtorva lideri militari irakieni pentru că mişcările de trupe militare din Irak s-au intensificat în ultimele zile, a explicat presei generalul Milley. „A fost o greşeală făcută cu bună-credinţă”, a adăugat el.

„Prost formulată, implică retragerea. Nu asta se întâmplă”, a dat asigurări generalul Mark Milley, care a insistat că nu este planificată nicio retragere, potrivit Reuters. 

Secretarul american al Apărării, Mark Esper, susține că nu a fost luată vreo decizie de retragere din Irak, după ce Reuters și alte agenții de presă au relatat luni că armata americană a transmis Guvernului de la Bagdad că se va repoziţiona, în perspectiva unei retrageri în siguranţă a trupelor din Irak, relatează Mediafax.

„Nu știu ce este cu scrisoarea respectivă ... Încercăm să aflăm de unde vine, ce este cu ea. Dar nu a fost luată nicio decizie de a părăsi Irakul. Punct”, a mai spus șeful Pentagonului. El a adăugat că Statele Unite își respectă angajamentul de a contracara rețeaua Stat Islamic în Irak, alături de aliații și partenerii Washingtonului.

Un oficial american aflat la Bagdad a declarat pentru CNN că a fost vorba despre o notificare referitoare la o repoziționare a trupelor dintr-un loc într-altul. Oficialul a explicat că aceste notificări sunt standard în asemenea situații. „Cu precădere, în această seară vom avea o mulțime de elicoptere care vor zbura deasupra Bagdadului și asta arată că acționăm respectând legislația guvernului irakian”, a spus oficialul, citat de CNN sub acoperirea anonimatului.

Un alt oficial american a confirmat, pe de altă parte, autenticitatea scrisorii cu sigla Pentagonului - pe care a văzut-o și CNN - trimisă Ministerului irakian al Apărării, în care este notificată o mutare a trupelor în regiune. 

Având data de luni, 6 ianuarie 2020, scrisoarea semnată de generalul William H. Seely, aflat la comanda operațiunilor forțelor americane din Irak, menționează: „În deplină respectare a suveraniții Republicii Irak, ca urmare a solicitării Parlamentului irakian și a premierului, CJTF-OIR  (forțele coaliției anti-ISIS din Irak - n.r.) vor fi repoziționate în cursul următoarelor zile și săptămâni, pentru a pregăti o mutare ulterioară”.

Scrisoarea, subliniază CNN, nu enunță literalmente că Statele Unite își retrag trupele din Irak, dar intervine în condițiile în care SUA se confruntă cu posibilitatea ca guvernul irakian să-i ceară efectiv să-și retragă soldații din țară.

Rezoluția în acest sens adoptată de Parlamentul irakian duminică - și susținută de premier - nu are un caracter obligatoriu. Guvernul irakian este cel care, oficial, trebuie să formuleze o eventuală solicitare de retragere a trupelor din țară.


Sprijină redacția Agora cu doar 98 de lei pe lună, iar noi te răsplătim cu un coș de produse locale de la From the Heart Shop.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Explicația Maiei Sandu pentru creșterea bugetului pentru președinție (VIDEO)

Explicația Maiei Sandu pentru creșterea bugetului pentru președinție (VIDEO)

Profilul și averile procurorilor candidați la CSP: Experiențe de zeci de ani, donații și moșteniri de mii de euro și împrumuturi la rate astronomice

Profilul și averile procurorilor candidați la CSP: Experiențe de zeci de ani, donații și moșteniri de mii de euro și împrumuturi la rate astronomice

Veaceslav Eni și-a dat demisia din funcția de director Termoelectrica

Veaceslav Eni și-a dat demisia din funcția de director Termoelectrica

Advertoriale
INTERVIU | E-semnătura, serviciile online și votul electronic. Despre digitalizare, cu vicepremierul Iurie Țurcanu (VIDEO)

INTERVIU | E-semnătura, serviciile online și votul electronic. Despre digitalizare, cu vicepremierul Iurie Țurcanu (VIDEO)

Spune stop îmbătrânirii: alege liftingul facial şi recapătă-ţi încrederea în tine

Spune stop îmbătrânirii: alege liftingul facial şi recapătă-ţi încrederea în tine

Câtă hârtie a economisit IuteCredit în două luni (VIDEO)

Câtă hârtie a economisit IuteCredit în două luni (VIDEO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Gadgeturile noastre de toate zilele (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Viața de după căsătorie sau „iubirea asta nu ți-i trali-vali” (VIDEO)
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
Cele mai populare
  • 1
    Maia Sandu, Igor Dodon și Ilan Șor, în topul celor mai de încredere politicieni. Andrei Spînu, la același nivel de activitate cu Ion Ceban
  • 2
    Anchetă internă la Moldovagaz. Distribuitorii au inclus în facturi mii de metri cubi de gaz care nu au fost consumați
  • 3
    O nouă solicitare a lui Robu, amânată. CSM nu a eliberat acordul pentru urmărirea penală în privința unui judecător
  • 4
    Carantină de 14 zile pentru moldovenii care revin în țară din opt state din sudul Africii, din cauza apariții noii tulpini de COVID-19
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.