O inițiativă neoficializată, prezentată drept un fapt realizat

„Finlanda introduce săptămâna de lucru de patru zile și şase ore pe zi, în urma unei reforme sub tutela celui mai tânăr premier din lume, Sanna Marin, în vârstă de 34 de ani, potrivit presei internaţionale”, a scris Financialinteligence.ro.

„Veşti bune în UE! Se introduce săptămâna de lucru de patru zile şi program de șase ore pe zi”, a titrat și Capital.ro.

„Finlanda reinventează cultura muncii: Cel mai tânăr premier din lume ar vrea program de lucru de patru zile pe săptămână, şase ore pe zi la nivel national”, a scris și Ziarul Financiar.

Fără a face trimitere la vreun document sau lege, unele portaluri prezintă informația ca pe un fapt împlinit. Este vorba de Puterea.roObservatorulbv.roGândul.infoDaily MailStandard.co.uk și altele.

Mai multe portaluri din Republica Moldova, la fel, au scris că prim-ministra Finlandei, Sanna Marin, a solicitat introducerea unui program de lucru flexibil în țară, cu patru zile lucrătoare pe săptămână, în care angajații vor petrece șase ore la locul de munca, citând ca sursă Daily Mail.

Portalurile Realitatea.mdEvzmd.md au făcut trimitere la o declarație a prim-ministrei finlandeze, fără să ofere un link la această declarație.

Inițiativă veche de câteva luni

În realitate, este vorba doar despre o inițiativă a actualei prim-ministre finlandeze și care este destul de veche, lansată încă în august anul trecut.

Portalul specializat din România e-juridic.manager.ro notează că sursa informației despre programul de muncă redus în Finlanda a fost „publicația britanică de scandal DailyMail, renumită pentru informațiile distorsionate pe care le transmite publicului. Din păcate, nici România nu a scăpat de acest val de fake news. S-a răspândit imediat și a fost preluat în val de sute de siteuri de știri. Așadar, adevărul este încă o dată trunchiat și prezentat astfel încât cititorii și internauții să se simtă discriminați de propriile norme din țara lor. Este mai important ca niciodată să fim atenți la astfel de relatări din media”, notează e-juridic.manager.ro.

Sursa mai scrie că există o idee în privința reducerii timpului de lucru în Finlanda, susținută însă doar la nivel politic de partidul Sannei Marin. „Actualul Guvern finlandez cu orientări de centru-stânga a propus o astfel de modificare și a primit sprijin doar de la cei din propria formațiune politică. În acest moment, nu există niciun consens cu privire la introducerea acestei modificări. În fapt, nu avem nici măcar o propunere legislativă în acest sens”.

Iar cunoscuta publicație britanică The Guardian scrie că o inițiativă similară testată la o companie din Japonia a condus la o reducere a productivității muncii cu 40%.

Surse guvernamentale: „Informația este falsă”

Portalul Stopfals.md a solicitat reacția Guvernului Finlandei referitor la această informație. Surse guvernamentale au declarat pentru Stopfals.md că nu există o inițiativă sau o propunere din partea guvernului de a introduce săptămâna de lucru de patru zile și că informația mediatizată este falsă.

„În programul Guvernului finlandez nu există nicio mențiune despre săptămâna de patru zile. Acest subiect nu se află pe agenda Guvernului finlandez. Prim-ministra Sanna Marin a prezentat pe scurt ideea într-o discuție din luna august a anului trecut, pe când deținea funcția de ministră a Transporturilor și nu a mai existat o altă discuție la acest subiect”, a menționat șefa Direcției Comunicare din cadrul Executivului de la Helsinki, Päivi Anttikoski.

Presa finlandeză comentează știrile drept un „fake”

Presa finlandeză, de asemenea, a comentat informațiile despre reducerea timpului de lucru drept un „fake news”. „Înainte de a deveni prim-ministră, Marin a cochetat cu ideea unei zile lucrătoare de șase ore. Această idee veche de câteva luni, acum exagerată, se răspândește ca un foc sălbatic, cu titluri internaționale precum „Finlanda va introduce o săptămână de lucru de patru zile”, notează portalul finlandez Yfe.fi

Și Newsnowfinland.fi a scris „despre cum fake-ul despre săptămâna de lucru de patru zile a devenit fapt în Europa”.

Scriem pentru tine. Vrei să ne susții? Sprijinul cititorilor noștri este esențial pentru a putea face în continuare jurnalism independent, iar noi vrem să continuăm cu același curaj și dedicație. Susține redacția AGORA cu o donație pe contul nostru de PayPal sau Patreon. Îți mulțumim!