Campania națională de educație financiară #FinComEducation lansată de FinComBank în toamna anului 2019 a ajuns în peste 100 de instituții de învățământ din toată țara. Școli, licee, colegii și universități din Chișinău, Bălți, Orhei, Soroca, Hîncești, Fălești, Călărași, Sângerei, Cahul, Rîșcani, Ungheni, Florești, Nisporeni, Soroca, Strășeni, Cimișlia, Edineț, Drochia, Dondușeni, Căușeni ș.a. au primit informație utilă din prima sursă. Campania s-a bucurat de succes atât în rândul elevilor și profesorilor, cât și al părinților.
Educație financiară pentru elevi
De-a lungul programului, elevii de toate vârstele au făcut cunoștință într-o manieră interactivă cu sfaturi utile din domeniul financiar, necesare fiecărui copil modern. Aceștia au aflat care sunt ultimele tendințe și produse din domeniul bancar, au învățat cum să-și administreze veniturile, să-și planifice cheltuielile și cum să economisească. Liceenii au descoperit lumea variată a serviciilor online, inclusiv a celor inovative, cum ar fi transferurile de bani de la card la card, știind doar numărul de telefon mobil al destinatarului. La rândul său, în cadrul campaniei #FinComEducation, studenții au făcut cunoștință cu bazele antreprenoriatului și au aflat cum pot lansa propriul business.
Avantajele plăților cu cardul
Mai mult decât atât, elevii au aflat de la specialiștii Băncii ce beneficii aduce utilizarea cardului drept instrument de plata și care sunt principalele avantajele ale plăților fără numerar. Aceștia au făcut cunoștință cu o modalitate modernă de a primi banii de buzunar de la părinți, și anume Cardul suplimentar pentru elevi de la FinComBank. Acesta oferă siguranță în utilizare și va permite elevilor să obțină primele lecții de educație financiară, abilități practice de utilizare a unui card bancar, precum și să învețe să ia decizii importante.
Cardul pentru elevi de la FinComBank este gratuit. Așadar, la deschiderea cardului standard ONLINE achitați:
- 0 lei emiterea cardului pentru părinte;
- 0 lei emiterea cardului suplimentar pentru elev;
- 0 lei deservirea lunară a cardului pentru elev;
- 0 lei retragerile de numerar de la orice bancomat din țară, dintre care 3 retrageri gratuite sunt de la bancomatele altor bănci din Moldova, iar altele 3 sunt de la bancomatele FinComBank;
- 0 lei conectarea și administrarea Internet Banking-ului FinComPay pentru părinte.
În viaţa de astăzi, aşa cum este imposibil să ai succes fără să ştii să scrii şi să citeşti, tot aşa este imposibil să ai succes într-un sistem economic complex fără să cunoști noțiunile financiare de bază.
Campania #FinComEducation – lumea finanțelor pe înțelesul elevilor!
Aflați mai multe detalii:
tеl.: (+373) 022 269 999
e-mail: [email protected]
website: www.fincombank.cоm
P.
P.
Vezi și aceste știri

Expert în științe agricole: Fluctuațiile termice sunt îngrijorător. Ce riscuri sunt pentru roada anului 2023 (VIDEO)

Cinci bărbați din Rusia, blocați în aeroportul din Coreea de Sud de luni de zile. Statul nu-i recunoaște drept refugiați și le interzice intrarea în țară

Numărul real al populației care locuiește în R. Moldova este de 2,6 milioane de oameni. Rezultatele calcului după metodologia internațională
Advertoriale

Microinvest susține agricultorii din Moldova cu CREDITE AGRO de până la 7 000 000 lei

Scopul și valorile maib, într-o nouă interpretare – prezentate întregii echipe
