Reprezentanții Partidului Demnitate și Adevăr cer să fie anulată decizia de majorare a tarifelor pentru transport de pe rutele naționale. Ulterior, deputații solicită să fie creat un grup de lucru care să analizeze condițiile majorării treptate așa încât să fie diminuat efectul procesului asupra populației. În cazul în care solicitarea va fi respinsă, PPDA va înainta o moțiune simplă, prin care vor cere demisia ministrului Economiei.
„PPDA este extrem de îngrijorat în legătură cu ultimele majorări ale tarifelor la transportul interurban de pasageri. Considerăm că asemenea operațiuni de interes major pentru fiecare cetățean al R. Moldova nu pot fi făcute în grabă, fără dezbateri publice și mai ales în preajma sărbătorilor când numărul de călători crește considerabil”, a menționat liderul PPDA, Andrei Năstase în cadrul unei conferințe de presă.
Deputații formațiunii politice susțin că au primit mai multe plângeri și semnale din parte populației, pe marginea acestui subiect.
„PPDA cere Agenției Naționale de Transport (ANTA) să anuleze de urgență ordinul privind majorarea tarifelor de călătorie, iar imediat după anularea ordinului solicităm crearea unui grup de lucru cu participarea asociațiilor transportatorilor, a sindicatelor și a reprezentanților Guvernului și Parlamentului care să propună modificări la legislație asigurând:
1. Demonopolizarea domeniului transportului public de pasageri
2. Reproiectarea rutelor naționale și locale în interesul cetățenilor
3. Eliminarea haosului și improvizațiilor incoerente operate de patronii de rute
4. Introducerea unui sistem național de management în transport
5. Eliminarea transportului ilicit de pasageri
6. Crearea unui mecanism de îmbunătățire a confortului în transport, urmată de creșterea treptată a tarifelor.
7. Protecție socială pentru cele mai vulnerabile categorii ale populației”, a înaintat cerințele Năstase.
Potrivit reprezentanților PPDA, dacă ordinul nu va fi anulat și „nu va exista o aprobare complexă a problemei”, PPDA va cere demisia ministrului Economiei, printr-o moțiune simplă.
Deputații și-au arătat îngrijorarea față de impactul majorărilor de tarife asupra păturilor vulnerabile ale populației: pensionarii, studenții și persoanele cu dizabilități.
„Creșterea tarifelor la transport este net superioară indexării și majorărilor planificate pentru pensii în 2020. Au dat cu o mână și au luat cu două. Guvernul nu a avut grijă nici de studenții din localitățile țării ca să majoreze cât de puțin bursele. Studenții nu vor putea să-ți viziteze rudele atât de des.
Mai grav este atitudinea Guvernului față de persoanele cu dizabilități care deseori trebuie să meargă la spitale”, a menționat deputatul Dinu Plângău.
Amintim că tarifele la transportul de pasageri pe rute naționale au crescut de la 1 ianuarie 2020. Potrivit Ministerului Economiei și Infrastructurii, tarifele sunt aplicate conform unor noi categorii de confort. Mai exact, un kilometru costă 60 de bani în cazul categoriei de bază și 70 de bani în cazul categoriei de confort.
Vezi și aceste știri
Advertoriale

Microinvest susține agricultorii din Moldova cu CREDITE AGRO de până la 7 000 000 lei

Scopul și valorile reînnoite ale maib prezentate întregii echipe
