Informația a fost confirmată pentru NewsMaker de soția ex-directorului turc. Potrivit sursei, procurorul este în drept să conteste această decizie.
Hotărârea a fost luată în cadrul ședinței din 17 decembrie. Feridun Tüfekçi se află în prezent în detenție, fiind condamnat la un termen de șapte ani de închisoare în Turcia.
Bărbatul se numără printre cei șapte cetățeni străini, profesori și administratori ai rețelei de licee „Orizont”, care au fost declarați indezirabili și expulzați de pe teritoriul Republicii Moldova în septembrie 2018. Ulterior, într-un comunicat de presă, Serviciul Informații și Securitate a explicat că cetățenii turci erau suspectați de legături cu o grupare islamistă, „grupare despre care există indicii că desfășoară acțiuni ilegale în mai multe țări”.
Menționăm că, la 11 iunie 2019, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CtEDO) a emis o hotărâre pe acest caz. Mai exact, a decis că s-a încălcat dreptul acestora la libertate și la siguranță, dar și dreptul la viața privată. Prin decizia CtEDO, statul a fost obligat să achite fiecăruia dintre cei cinci aplicanți care s-au adresat Curții câre 25 de mii de euro.
La începutul lunii august, Procuratura municipiului Chișinău a inițiat un dosar penal pe faptul excesului de putere și depăşirii atribuţiilor de serviciu, comis de angajaţi ai Biroului Migraţie şi Azil şi ai Serviciului de Informaţii şi Securitate.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.