Preţurile mondiale la alimente au atins în decembrie cea mai ridicată valoare din ultimii cinci ani

Preţurile mondiale la alimente au atins în decembrie cea mai ridicată valoare din ultimii cinci ani
Foto: visitljubljana.com

Preţurile mondiale la alimente au crescut în decembrie, pentru a treia lună consecutiv, atingând cea mai ridicată valoare din ultimii cinci ani. Asta ca urmare a majorării puternice a preţurilor la uleiurilor vegetale, zahăr şi lactate, precum şi a relansării preţurilor la cereale, a informat, joi, Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO), transmite Reuters, citat de Agerpres.

FAO publică lunar propriul său Food Price Index, care măsoară modificările de preţuri înregistrate la un coş de alimente format din cereale, uleiuri vegetale, lactate, carne şi zahăr. În luna decembrie 2019, acest indice a urcat cu 2,5% comparativ cu luna noiembrie, până la 181,7 puncte, cea mai ridicată valoare de după luna decembrie 2014.

Pe ansamblul anului trecut, indicele preţului produselor alimentar calculat de FAO a înregistrat o valoare medie de 171,5 puncte, cu 1,8% mai mare decât în 2018 dar, cu toate acestea, cu 25% sub maximul istoric de 230 de puncte înregistrat pe ansamblul anului 2011.

Organizaţia a subliniat că în luna decembrie 2019 indicele care măsoară preţul uleiurilor vegetale a crescut cu 9,4% faţă de luna noiembrie, ceea ce înseamnă că a crescut pentru a şasea lună consecutiv. Şi în decembrie 2019 creşterea preţului uleiurilor vegetale a fost influenţată de aprecierea preţurilor la ulei de palmier, ca urmare a cererii solide şi a îngrijorărilor cu privire la livrările limitate.

De asemenea, indicele care măsoară preţul la zahăr a înregistrat un salt de 4,8% în decembrie comparativ cu noiembrie. Această apreciere s-a datorat, parţial, majorării preţului ţiţeiului, care încurajează producătorii brazilieni de etanol să utilizeze mai multă trestie de zahăr, reducând cantitatea de zahăr disponibilă la nivel mondial.

În schimb, indicele care măsoară preţul la carne a rămas la o medie de 191,6 puncte în luna decembrie, aproape neschimbat faţă de valoarea revizuită din noiembrie. Acest sub-indicator a încheiat anul 2019 la o valoare cu 18% mai mare decât în luna decembrie 2018, ca urmare a scumpirii preţului la carnea de porc după creşterea importurilor din Asia şi a cererii interne pentru sărbători în Uniunea Europeană şi Brazilia.

Sprijină redacția Agora cu doar 98 de lei pe lună, iar noi te răsplătim cu un coș de produse locale de la From the Heart Shop.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
EDITORIAL internațional | A 15-a literă din alfabetul grecesc, vaccinarea obligatorie în UE și mirosul de praf de pușcă dinspre Ucraina

EDITORIAL internațional | A 15-a literă din alfabetul grecesc, vaccinarea obligatorie în UE și mirosul de praf de pușcă dinspre Ucraina

Militar ucrainean: Întreţinerea trupelor în apropierea graniţelor Ucrainei costă Rusia circa 10 milioane de dolari pe zi

Militar ucrainean: Întreţinerea trupelor în apropierea graniţelor Ucrainei costă Rusia circa 10 milioane de dolari pe zi

Curtea Supremă de Justiție a respins sesizarea Marinei Tauber și a menținut decizia Curții de Apel Bălți

Curtea Supremă de Justiție a respins sesizarea Marinei Tauber și a menținut decizia Curții de Apel Bălți

Advertoriale
Povestea în mujdei și ciocolată a uneia dintre cele mai cunoscute patiserii din Chișinău la Artizanii Gustului

Povestea în mujdei și ciocolată a uneia dintre cele mai cunoscute patiserii din Chișinău la Artizanii Gustului

Abonament ACCESIBIL. Creat cu grijă pentru persoanele cu necesități speciale

Abonament ACCESIBIL. Creat cu grijă pentru persoanele cu necesități speciale

Centrele de inovație și producție ale companiei Herbalife Nutrition obțin o certificare importantă în domeniul sănătății și securității

Centrele de inovație și producție ale companiei Herbalife Nutrition obțin o certificare importantă în domeniul sănătății și securității

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Gadgeturile noastre de toate zilele (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Viața de după căsătorie sau „iubirea asta nu ți-i trali-vali” (VIDEO)
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Noi reguli de intrare în România. Toți călătorii vor completa formularul de localizare a pasagerului
  • 2
    Marina Tauber, adresare către Maia Sandu: „Este un război. În el neapărat vor fi câștigători și invinși, iar învinșii veți fi voi”
  • 3
    Un bărbat de 30 de ani a murit după ce ar fi fost împușcat în timpul unei partide de vânătoare
  • 4
    Reacții după decizia Curții de Apel Bălți de a anula înregistrarea Marinei Tauber în cursa electorală
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.