Cele două persoane bănuite că au snopit în bătaie un tânăr de 21 de ani, în noaptea de Revelion, la Costești, au fost reținute abia a doua zi dimineața. Principalul suspect, un tânăr de 21 de ani, e cel care ar fi aplicat loviturile fatale. Acesta este implicat în șase cauze penale și în 16 cazuri de contravenție. Detaliile au fost oferite de ministrul de Interne, Pavel Voicu, care a ieșit într-un briefing de presă pe marginea cazului. Datele au venit abia peste un sfert de oră în care oficialul a oferit cifre despre crimele anului 2018 și 2019.
Potrivit lui Voicu, mai mulți polițiști erau implicați în menținerea ordinii publice în localitățile din r. Ialoveni, însă grupa operativă responsbailă se afla, la momentul producerii crimei, în satul Răzeni, unde la fel examina un caz de bătaie.
„Când s-a ajuns la Costești, imediat a fost preluat acest caz. La fața locului erau patru martori, iar victima deja era transportată la spital. Polițiștii au cercetat locul faptei și au colectat date. Dimineața, poliția a fost anunțată că victima e în stare gravă. Atunci s-a intervenit la reținerea bănuiților. În baza probelor – camera video și spusele martorilor – poliția a făcut demers, împreună cu procurorul, pentru a reține persoanele”, a comunicat Voicu.
Într-un final, oamenii legii au stabilit că bănuitul de 21 de ani a fost cel care a lovit victima cu pumnii, picioarele și cu scândura.
„Cu părere de rău, 15 prieteni au urmărit cum se întâmplă această situație și doar când au văzut că victima nu se mai poate ridica, i-au luat apărarea. Pe parcursul urmăririi penale, nu s-a făcut nicio intenție de a mușamaliza cazul. Acum sunt interogați 20 de martori, sunt suficiente probe pentru ca făptașii să fie condamnați”, a declarat ministrul.
Potrivit lui, MAI a inițiat și o anchetă de serviciu. „Mergem paralel cu investigația, pentru că s-a spus că poliția a mușamalizat cazul”, a punctat el.
Oficialul a subliniat că în satul Costești, în 2019, nu s-a înregistrat o creștere a numărului de infracțiuni.
„În 2019, au fost 96 de crime. Majoritatea au fost furturi, au fost cinci cazuri de violență în familie și un viol. Nu au fost omoruri, leziuni corporale sau jafuri”, a spus Voicu.
Pe final, acesta a adăugat că principalul suspect figurează în șase cauze penale - dintre care trei sunt examinate de Judecătoria Ialoveni - și 16 cazuri de contravenție. Suspectul minor nu a fost până acum în vizorul poliției.
AGORA amintește că rudele tânărului acuză serviciul unic de urgență 112 că a ignorat primul apel la Salvare, considerându-l fals. Ulterior, Ministerul Sănătății a insistat că intervenția medicilor nu a fost întârziată, menționând că ambulanța a ajuns la fața locului în 19 minute.
Pe 5 ianuarie, Dumitru Jomir a decedat. El va fi înmormântat sâmbătă, în satul natal.
Vezi și aceste știri

Centrul GDM anunță că va depune o plângere la Poliție în urma declarației emisă de Mitropolia Moldovei

Un cuplu iranian care s-a filmat dansând în centrul Teheranului în sprijinul protestelor, condamnat la peste 10 ani de închisoare (VIDEO)

R. Moldova, condamnată din nou la CtEDO pe cazul privării ilegale de libertate a omului de afaceri Valentin Eșanu (DOC)
Advertoriale

La Chișinău vor fi amenajate curți ideale pentru trai ca în Europa (VIDEO)

Continuăm campania „Generația Inteligenței Financiare”. Urmăriți al doilea episod în limba rusă al serialului „Cunoaște sensul banului cu Emily” (VIDEO)
