Tânără de 29 de ani, bătută la o discotecă din Rezina

Tânără de 29 de ani, bătută la o discotecă din Rezina

O fată de 29 de ani, din orașul Rîbnița, a fost bătută aseară de către un tânăr, la o discotecă din orașul Rezina. Martorii spun că fata la un moment dat și-a pierdut cunoștința, scrie tv8.md

Din spusele unor persoane care au asistat la incident și care au rugat să le păstrăm anonimatul, agresorul a încercat să o hărțuiască pe tânără, iar aceasta l-a respins de câteva ori, apoi i-a dat o palmă peste față. În acel moment, bărbatul a lovit-o cu capul. De la lovitură fata s-a prăbușit, iar agresorul a lovit-o picioarele în cap.

Martorii spun că tânăra și-a pierdut cunoștința: „Au scos-o afară și o stropeau cu apă. Peste tot era sânge”, spun sursele TV8.

Totul s-a întâmplat după miezul nopții, către ora 1. La fața locului a intervenit Poliția și ambulanța.

„Când a redevenit conștientă, fata nu înțelegea ce s-a întâmplat”, mai spun martorii.

Astăzi, reprezentanții Inspectoratului de Poliție Rezina ne-au spus că fata a fost dusă la spital pentru a i se acorda îngrijiri medicale. Aceasta are contuzie la nas și la cap, dar medicii spun că ea a refuzat internarea în spital.

Agresorul a fost escortat la Inspectoratul de Poliție unde a fost audiat, iar ulterior ar fi fost eliberat, or, fata nu a scris plângere în privința lui. Cazul este înregistrat la Poliție, iar evoluția acestuia va depinde de expertiza medicilor care va arăta gravitatea leziunilor cu care s-a ales victima.

Localnicii spun că cei doi se cunoșteau. Mai mult, băiatul ar avea probleme cu legea și s-a aflat sau se mai află și acum în căutare. Însă această informație nu este deocamdată confirmată.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Spitalul de la Bălți ar putea avea o conexiune de energie electrică separată. Nemerenco: „E o instituție strategică”

Spitalul de la Bălți ar putea avea o conexiune de energie electrică separată. Nemerenco: „E o instituție strategică”

Președintele Chinei îi solicită liderului Coreei de Nord să să coopereze pentru accelerarea păcii în lume

Președintele Chinei îi solicită liderului Coreei de Nord să să coopereze pentru accelerarea păcii în lume

Kiev: O echipă de medici au reușit să facă o operație pe cord chiar în timpul deconectărilor de electricitate

Kiev: O echipă de medici au reușit să facă o operație pe cord chiar în timpul deconectărilor de electricitate

Advertoriale
Farmacia Familiei deschide cea mai mare Hyper Farmacie DITA din țară!

Farmacia Familiei deschide cea mai mare Hyper Farmacie DITA din țară!

Moda trebuie să fie online! Despre fashion și inovație la cea de-a 7-a ediție Moldova In Fashion Conference (VIDEO)

Moda trebuie să fie online! Despre fashion și inovație la cea de-a 7-a ediție Moldova In Fashion Conference (VIDEO)

Cât costă să găsești angajați cu ajutorul unei companii de recrutare

Cât costă să găsești angajați cu ajutorul unei companii de recrutare

EMISIUNI
  • Moldova, I am back! | Alina Perju, tânăra care a revenit din Franța pentru a îmbunătăți viața sătenilor din sudul țării
    Moldova, I am back! | Alina Perju, tânăra care a revenit din Franța pentru a îmbunătăți viața sătenilor din sudul țării
  • Prepare for Future #10. Svetlana Dimitrioglo și Cătălina Bacalâm, despre digitalizarea globală a industriei fashion
  • DESCIFRAT| Interesele din spatele spargerilor de Telegram și securitatea cibernetică în era tehnologiilor informaționale (VIDEO)
  • PROFESIONIȘTII|Event-manager: „Poate cădea decorul, să nu vină un invitat special, orice se poate întâmpla”
  • Moldova, I am back! | Dmitri Moruz: „Vrem ca toți reprezentanții minorităților naționale și etnice din Republica Moldova să se simtă acasă și nimeni să nu plece din țară”
Cele mai populare
  • 1
    Convorbiri la tarife naționale în tot spațiul UE? Autoritățile negociază excluderea tarifelor de roaming pentru țara noastră
  • 2
    Un angajat al Serviciului Vamal și o persoană suspectată de contrabandă, reținuți de procurori. Ce învinuiri li se aduc
  • 3
    TikTok ar putea fi amendat cu 27 de milioane de lire sterline. Care este motivul
  • 4
    Cercetătorii ar putea construi o centrală în spațiu pentru a trimite electricitate pe Pământ
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.