Veste tristă de la organizatorii Raliului Dakar: Un motociclist a murit în timpul cursei

Veste tristă de la organizatorii Raliului Dakar: Un motociclist a murit în timpul cursei

Organizatorii Raliului Dakar 2020 au dat publicităţii o veste cumplită. Motociclistul Paulo Goncalves şi-a pierdut viaţa în timpul cursei din cea de-a 7-a etapă. Accidentul i-a fost fatal, iar procedeele de reanimare au fost inutile, scrie mediafax.ro.

Paulo Goncalves a murit în timpul Raliului Dakar, după ce a căzut cu motocicleta Portughezul Goncalves, 40 de ani, s-a clasat pe cea de-a doua poziţie în Raliul Dakar 2015 şi se afla la cea de-a 13-a ediţie la care participă, fiind considerat un veteran al circuitului.

Sportivul a căzut cu motocicleta sa la kilometrul 276 al probei speciale, acesta a rămas inconştient pentru ca mai apoi să intre în stop cardiorespirator la momentul în care medicii l-au preluat de urgenţă. Paulo Goncalves a fost transportat la spitalul cel mai apropiat, find constatat decesul.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Încă un incident la vânătoare: Un bărbat s-a ales cu multiple plăgi la picior

Încă un incident la vânătoare: Un bărbat s-a ales cu multiple plăgi la picior

Ceața le-a dat planurile peste cap. Un avion de pe cursa București - Chișinău a aterizat de urgență la Iași

Ceața le-a dat planurile peste cap. Un avion de pe cursa București - Chișinău a aterizat de urgență la Iași

AGORA Gift Unboxing: idei de cadouri pentru seniorii din familie: bunici, părinți, socri sau nani (CARDURI)

AGORA Gift Unboxing: idei de cadouri pentru seniorii din familie: bunici, părinți, socri sau nani (CARDURI)

Advertoriale
Cum să câștigi un automobil cu doar un Like & Share. Campania unei firme de la noi (VIDEO)

Cum să câștigi un automobil cu doar un Like & Share. Campania unei firme de la noi (VIDEO)

Uklon – serviciul ucrainean de comandă taxi online și-a început activitatea în Moldova

Uklon – serviciul ucrainean de comandă taxi online și-a început activitatea în Moldova

Cooperarea în agricultură: între succes și eșec. Cum a fost îmbunătățită experiența Republicii Moldova (FOTO)

Cooperarea în agricultură: între succes și eșec. Cum a fost îmbunătățită experiența Republicii Moldova (FOTO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Gadgeturile noastre de toate zilele (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Viața de după căsătorie sau „iubirea asta nu ți-i trali-vali” (VIDEO)
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Noi reguli de intrare în România. Toți călătorii vor completa formularul de localizare a pasagerului
  • 2
    Marina Tauber, adresare către Maia Sandu: „Este un război. În el neapărat vor fi câștigători și invinși, iar învinșii veți fi voi”
  • 3
    Un bărbat de 30 de ani a murit după ce ar fi fost împușcat în timpul unei partide de vânătoare
  • 4
    Militar ucrainean: Întreţinerea trupelor în apropierea graniţelor Ucrainei costă Rusia circa 10 milioane de dolari pe zi
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.