
Indexarea pensiilor de două ori pe an, adevărată doar pe jumătate? Cum un socialist a schimbat legea în ultimul moment
Inițiativa indexării pensiilor de două ori pe an, la 1 aprilie și 1 octombrie, promisă de Igor Dodon și Guvernul Chicu, ascunde pietre subacvatice, se arată într-un articol de Mold-Street. Legea care a fost votată de deputați în lectură finală a fost diferită de cea propusă de Guvernul Chicu. Toate din cauza unui amendament propus în ultimul moment de socialistul Vladimir Odnostalco.
・
Justificarea economico-financiară a proiectului de indexare a pensiilor de două ori pe an a fost una scurtă, deși influența ei asupra bugetului de stat pentru următorii ani este mai mult decât considerabilă, notează Mold-Street.
Totuși, după ce Guvernul Chicu a avizat inițiativa și aceasta a fost votată în prima lectură, în textul legii s-a strecurat o modificare sub forma unui amendament.
Autorul acestuia este socialistul Vladimir Odnostalco. Cu o zi înainte ca proiectul să fie votat în lectură finală, Odnostalco a propus ca, pe 1 octombrie, să fie indexate doar pensiile care nu sunt mai mari decât minimul de existență întocmit pentru acea perioadă. Odnostalco susține că această măsură va consolida creșterea acestor pensii în timp.

Mold-Street notează că inițial acest proiect prevedea ca, din 2021, să aibă loc indexarea tuturor pensiilor mai mici de 3.452 de lei, iar din 2022 - ale tuturor pensiilor mai mici de 5.178 de lei.
După amendamentul lui Odnostalco, însă, de indexarea pensiilor vor putea beneficia doar vârstnicii ai căror pensii nu depășesc suma de 1.726 de lei, cu ulterioare modificări în cazul în care va crește suma minimului de existență.
În justificarea amendamentului său, Odnostalco nu explică scăderea, de facto, a numărului de pensionari ce vor beneficia de indexarea de două ori pe an.
Inițiativa indexării pensiilor de două ori pe an a fost discutată și anterior. Un proiect asemănător a fost respins, în 2017, de majoritatea Parlamentară formată din democrați și grupul PPEM.
Odată cu schimbarea Guvernului de la Chișinău, inițiativa indexării bianuale a pensiilor a fost anunțată repetat de șeful statului, Igor Dodon și a fost votată în lectură finală pe 6 decembrie 2019.