SUA îl denunță public pe Plahotniuc. El și familia sa, declarați indezirabili

SUA îl denunță public pe Plahotniuc. El și familia sa, declarați indezirabili

Secretarul de stat al SUA, Mike Pompeo, l-a vizat într-o declarație pe fostul președinte al Partidului Democrat, Vlad Plahotniuc. Într-o postare pe Twitter, Pompeo spune că denunță public acțiunile lui Plahotniuc și că SUA „stă alături de Moldova în lupta contra corupției”.

„Acțiunile corupte ale lui Vlad Plahotniuc au subminat buchia legii și au compromis puternic independența insituțiilor democratice în R. Moldova. Astăzi îl denunț public. SUA e alături de R. Moldova în lupta ei contra corupției”, scrie Pompeo.

...

Publicitate

După declarația lui Pompeo, un comunicat de presă a apărut și pe site-ul departamentului de stat.

Decizia a fost luată în conformitate cu Secţiunea 7031 (c) din Legea privind atribuirea de credite a Departamentului de Stat. Aceasta prevede că, în cazurile în care secretarul de stat are informaţii credibile conform cărora oficialii guvernelor străine au fost implicaţi în corupţie semnificativă, acei indivizi şi membrii imediat ai familiei lor nu sunt eligibili pentru intrarea în Statele Unite. Legea impune, de asemenea, secretarului de stat să desemneze public sau privat pe aceşti funcţionari şi pe membrii apropiaţi ai familiei lor.

Astfel, atât Plahotniuc cât și soția sa, Oxana Childescu, dar și ambii fii ai săi au fost declarați indezirabili.

De menționat că, din 3 decembrie 2019, Vlad Plahotniuc are acces interzis pe teritoriul Elveției și al principatului Liechtenstein pe un termen de 10 ani.

Amintim că Vlad Plahotniuc a plecat din țară pe 15 iunie 2019, după ce cu doar o zi înainte Partidul Democrat anunța că cedează puterea la Chișinău. Serviciul de presă al partidului nota atunci că democratul a plecat pentru câteva zile să-și vadă familia.

Pe 24 iunie, însă, Vlad Plahotniuc a anunțat, pe pagina sa de Facebook, că demisionează din funcția de președinte al Partidului Democrat. Șase zile mai târziu Plahotniuc și-a depus și mandatul de deputat în Parlamentul Republicii Moldova.

De atunci au fost doar presupuneri despre locul aflării lui, printre „destinații” numărându-se SUA, Marea Britanie și România.

La 29 octombrie, ex-președintele Partidului Democrat, Vlad Plahotniuc, a fost anunțat în căutare internațională și interstatală. Abia la început de decembrie, oamenii legii au transmis demersuri și Ambasadele Regatului Unit şi a Statelor Unite ale Americii din Republica Moldova, asta deși zvonul că Plahotniuc s-ar afla în SUA circula de câteva luni. Totodată, Centrul Național Anticorupție a anunțat că l-a căutat pe Plahotniuc în România, pe final de octombrie, bănuind că acesta s-ar afla la Iași.

Ce spunea în noiembrie Ambasada SUA la Chișinău

La finele lunii noiembrie anul trecut, Ambasadorul Statelor Unite în Republica Moldova, Dereck J. Hogan, spunea că nu știe dacă fostul lider PDM, Vlad Plahotniuc, se află la Miami, așa cum se vehiculează în spațiul public. Oficialul a mai adăugat că, până în acel moment, autoritățile de la Chișinău nu au înaintat Statelor Unite o cerere oficială de extrădare a fostului președinte PDM.

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal