Avocatul lui Sternioală acuză procurorul de minciună: „Se autovictimizează și manipulează”

Avocatul lui Sternioală acuză procurorul de minciună: „Se autovictimizează și manipulează”

Avocatul Alexandr Tabarcea, care îl apără în instanță pe ex-vicepreședintele Curții Supreme de Justiție, Oleg Sternioală, acuză procurorul de caz, Roman Statnîi, de minciună. Într-o declarație expediată presei, Tabarcea spune că acuzatorul de stat „se autovictimizează și manipulează”. Asta după ce Roman Statnîi i-a spus procurorului general, Alexandr Stoianoglo, că Sternioală ar fi mituit persoane influente din cadrul Procuraturii.

Alexandr Tabarcea l-a acuzat pe Roman Statnîi de „scurgere controlată” în presă a unor „povești inventate”, „pentru a-și justifica numeroasele ilegalități comise de el în această cauză penală”.

„În dorința de a-și apăra ilegalitățile, se autovictimizează și manipulează operând cu termeni precum „posibilă mită și trafic de influență”. Procurorul Roman Statnîi este gata să discrediteze inclusiv conducerea Procuraturii Generale (PG), prin încercarea de a-i atrage în manevrele sale de manipulare, folosind așa-numite probe „incontestabile”. […] Nu cunoaștem și nu ne interesează controlul organizat de PG la acest procuror. Știm însă că, exact cu astfel de „probe” mincinoase, Roman Statnîi își motivează și ordonanțele abuzive și ilegale, pe care le emite”, a scris avocatul în declarație.

Apărătorul a mai spus că procurorul ar fi încercat să efectueze cinci tentative neautorizate de cercetare a locuinței lui Sternioală.

„Evidențiem faptul că scopul așa-numitor cercetări la fața locului nu era evaluarea imobilului, așa cum a afirmat Statnîi, ci să pătrundă repetat în imobil pentru o altă percheziție. Menționăm că pe data de 4 noiembrie 2019 acesta a efectuat deja o percheziție neautorizată. La cea de-a cincea tentativă de a pătrunde neautorizat în imobil, pe data de 11 ianuarie 2020, Statnîi a recunoscut că nu este „suficient autorizată cercetarea la fața locului” și a dispus efectuarea unei percheziții neautorizate”, a adăugat acesta.

Alexandr Tabarcea a mai menționat că procurorul ar fi pătruns în casa lui Sternioală fără o echipă de intervenție forțată, așa cum susținea acuzatorul. Totuși, avocatul nu a prezentat probe, argumentând că respectă legea și principiul confidențialității.


Amintim că Oleg Sternioală a fost reținut pe 4 noiembrie. Ex-magistratul este cercetat într-o cauză penală pornită pe faptul spălării banilor în proporții deosebit de mari. După ce a petrecut două zile în izolatorul Centrului Național Anticorupție, a fost lăsat să plece acasă. Judecătoria Chișinău a respins demersul procurorilor anticorupție privind plasarea acestuia în arest preventiv pe un termen de 30 de zile.

Din spusele procurorului de caz, pe 9 și 11 ianuarie 2020, oamenii legii au încercat să evalueze locuința lui Oleg Sternioală, în baza unei ordonanțe a Procuraturii Anticorupție. Fostul vice-președinte al CSJ le-a îngrădit însă accesul. Acuzatorii de stat au reușit să-și ducă misiunea la sfârșit pe 12 ianuarie, atunci când ar fi venit la fața locului cu o echipă de intervenție forțată, dapt negat de avocatul lui Sternioală. 

Precizăm că procurorul anticorupție Roman Statnîi, cel care exercită urmărirea penală pe cauza penală în care figurează Oleg Sternioală, l-a informat pe procurorul general, Alexandr Stoianoglo, dar și pe procurorul-șef interimar al Procuraturii Anticorupție (PA), Serghei Gavajuc, despre un potențial caz de mită și trafic de influență. Mai exact, unul dintre martorii audiați în cadrul cauzei penale i-ar fi comunicat că Sternioală nu va păți nimic, deoarece acesta și-ar fi „hotărât” deja problemele și că va obține chiar pedepsirea procurorului de caz cu ajutorul unor persoane importante din Procuratura Generală. Acuzațiile au fost negate de avocatul ex-judecătorului.

Vezi și aceste știri
Renato Usatîi promite o recompensă de 20.000 de euro pentru cel care îl va găsi pe copilul de la Hâncești, dispărut fără urmă

Renato Usatîi promite o recompensă de 20.000 de euro pentru cel care îl va găsi pe copilul de la Hâncești, dispărut fără urmă

Băiețelul de la Hâncești nu a fost scos din țară. Poliția de Frontieră verifică toate mașinile care ajung la hotar

Băiețelul de la Hâncești nu a fost scos din țară. Poliția de Frontieră verifică toate mașinile care ajung la hotar

NASA trimite oameni în spațiu cu o navă SpaceX. Iată cum arată noile costume proiectate de Elon Musk (LIVE)

NASA trimite oameni în spațiu cu o navă SpaceX. Iată cum arată noile costume proiectate de Elon Musk (LIVE)

Advertoriale
Afacerea unui tânăr de la Drochia a adus progresul și informația în nordul țării. Grație ei, copiii au învățat acum de la distanță

Afacerea unui tânăr de la Drochia a adus progresul și informația în nordul țării. Grație ei, copiii au învățat acum de la distanță

Studenții pasionați de IT și originari din regiunea Bălți vor putea primi burse în proiectul Tekwill

Studenții pasionați de IT și originari din regiunea Bălți vor putea primi burse în proiectul Tekwill

Petrom Moldova pune umăr la umăr și ajută personalul medical

Petrom Moldova pune umăr la umăr și ajută personalul medical

DONEAZĂ
Descarcă aplicația AGORA
EMISIUNI
  • Marius Solcan - Business la 23 ani, investitorul din avion, cocktail barul Marlene | NOTA DE PLATĂ (VIDEO)
    Marius Solcan - Business la 23 ani, investitorul din avion, cocktail barul Marlene | NOTA DE PLATĂ (VIDEO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Vrei să pleci (din partid), dar nu mă, nu mă iei. Cum își justificau transfugii migrările
  • Radu Lazăr - Endava, succesul în carieră, atitudinea față de crize, provocări și oportunități în IT, management | NOTA DE PLATĂ
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Ne uităm peste gard la vecini, sau ce fac alte state în lupta cu COVID-19
  • Ruslan Cojocaru - Viziunea față de crize, educație financiară, Tucano Coffee, Oliva Verde și NOTA lui DE PLATĂ (VIDEO)
ȘTIRI DE PE EA.MD
  • Ce folosești mai întâi: serumul sau crema? Iată un plan de aplicare a produselor de îngrijire
  • Intoxicațiile alimentare – tratament și prevenție! Discutăm cu medic internist Corneliu...
Cele mai populare
  • 1
    Un medic de la Spitalul „Sfânta Treime”, găsit fără suflare. Doctorul era după serviciul de noapte
  • 2
    Numărul de cazuri noi de COVID-19, în creștere! Autoritățile anunță alte 232 de infectări, iar un alt bolnav a decedat
  • 3
    Stoianoglo, despre ilegalități depistate: Cedarea averii în închisoare sau transportarea deținutului la bancă pentru transferuri de bani
  • 4
    Mai multe universități din țară vor fuziona. Ministerul Educației: Se vor eficientiza cheltuielile și va crește calitatea studiilor
Autentificare
Creează cont