De exemplu, unul dintre cele 8 lucruri pe care-și vor axa activitatea socialiștii în 2020, este „pacea interetnică”.
„Pacea interetnică. Avem convingerea că doar înțelegerea interetnică și egalitatea civică ne vor ajuta să unificăm țara și într-un final să ajungem la reglementarea problemei transnistrene. Considerăm necesară adoptarea Legii cu privire la funcționarea limbilor. Totodată ne pronunțăm pentru adoptarea pachetului de legi privind statutul Găgăuziei, în forma în care a fost coordonat de Comisia mixtă a Parlamentului și a Adunării Populare a Găgăuziei, cu participarea experților europeni. Și susținem abrogarea așa-numitei ”Legii anti-propagandă”, care poartă un caracter discriminatoriu și lovește, în primul rînd, în cetățenii țării noastre”, se arată în lista priorităților a PSRM.
Autor:
Potrivit documentului, socialiștii au de gând să abroge Legea anti-propagandă, aspirație motivată de un „caracter discriminatoriu”, care „lovește ... în cetățenii țării noastre”.
Nu se știe, însă, cum ar reuși socialiștii abrogarea Legii, întrucât aceasta este o inițiativă a democraților. Eventual, socialiștii ar avea nevoie și de votul democraților pentru a abroga legea. În acest context, la începutul lunii decembrie, reprezentanții blocului ACUM susțineau că inițiativa PSRM este o indicație a Moscovei și nu o vor susține. Potrivit acestei legi, posturile de radio și televiziunile din Republica Moldova nu au dreptul să difuzeze programe cu conținut informativ, analitic, militar și politic din statele care nu au ratificat Convenția Europeană cu privire la televiziunea transfrontalieră. Printre statele care intră sub incidenţa acestei legi se numără şi Federaţia Rusă.
Un alt semn de întrebare apare și în raport cu afirmația „considerăm necesară adoptarea Legii cu privire la funcționarea limbilor”, din același punct al documentului. Socialiștii nu au venit cu specificări foarte clare în acest sens și ce modificări ar atrage după sine adoptarea acestui document.
Amintim că încă în 2013 Curtea Constituțională a stabilit că prevederile Declarației de Independență (unde se menționează că limba de stat este limba română) prevalează Constituției. De atunci și până în prezent, Parlamentul nu a întreprins nimic pentru a aduce normele legale în concordanță cu decizia CC, astfel, în articolul 13 al Constituției rămânând sintagma de „limbă moldovenească” drept limbă de stat în Republica Moldova.
Un alt punct, stipulat de PSRM în lista priorităților pentru 2020, este „Garantarea statutului de neutralitate al Republicii Moldova”. Socialiștii au:
„ ... Convingerea că Moldova trebuie să-și apere statutul său de neutralitate militară și să nu adere la alianțe militar-politice. Pledăm împotriva participării ostașilor moldoveni în exerciții militare, desfășurate sub egida blocurilor militar-politice”.
Autor:
Chiar dacă în document nu este specificat la care blocuri militar-politice a fost făcută referirea, una dintre promisiunile reiterate ale socialiștilor a fost desființarea oficiului NATO de la Chișinău. Membrii PSRM s-au arătat nemulțumiți, de-a lungul timpului, de existența acesteia pe teritoriul RM, motivând cu lipsa de securitate, pentru că NATO „poate cere în orice moment informații de la Guvern”. Cel puțin asta a declarat socialistul Bogdan Tîrdea în ianuarie 2019, potrivit noi.md.
Amintim că din 1 noiembrie 2013, după ce detaşarea militarilor Armatei Naţionale în misiunea KFOR, condusă de NATO a fost aprobată de Parlament, 12 contingente de militari moldoveni au fost trimise în Kosovo.
Alte puncte, prevăzute în lista priorităților socialiștilor au fost „Consolidarea statalității Republicii Moldova, Economie dezvoltată și echitate socială, Medicină și educație de calitate, Dezvoltarea regiunilor, Protejarea Ortodoxiei și a valorilor familiei, Politica externă echilibrată”.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.