A omorât trei oameni, după care a dat foc la casă

A omorât trei oameni, după care a dat foc la casă

Un tânăr de 21 de ani din Tiraspol ar fi omorât o femeie și doi bărbați din Bălți, iar ulterior a dat foc la casa în care a avut loc tragedia. Acesta a fost reținut pentru 72 de ore și riscă închisoare de la 15-20 de ani sau detenție pe viață. 

Potrivit poliției, în această dimineață a avut loc un incendiu într-o gospodărire din municipiul Bălți. După lichidarea acestuia, oamenii legii au depistat trei cadavre. În urma cercetărilor, s-a constatat că e vorba de o femeie în vârstă de 35 de ani și doi bărbați în vârstă de aproximativ 44 de ani, cu semne de moarte violentă. Suspectul pentru triplul omor a fost reținut în scurt timp. E vorba de un tânăr de 21 de ani, originar din Tiraspol, fără loc permanent de trai în Republica Moldova.

Acesta este reținut pentru 72 de ore și riscă închisoare de la 15 la 20 de ani sau detenţie pe viaţă.

Precizăm că un tânăr de 23 de ani din localitatea Elizavetovca, Bălți, a fost împușcat ieri de un carabinier în urma unui conflict. Băiatul a decedat în drum spre spital, scrie esp.md. Potrivit Inspectoratului General de Carabinieri, angajatul se afla în afara exercitării atribuțiilor de serviciu, iar arma personală era deținută legal.

Reacții la acest articol
Spațiu rezervat vizitatorilor Agora.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.