Captură de 82 de kg de cocaină, la bordul unui avion care urma să ajungă în Amsterdam

Captură de 82 de kg de cocaină, la bordul unui avion care urma să ajungă în Amsterdam
Foto: klm.com

Şapte persoane au fost arestate şi 82 de kg de cocaină - confiscate la bordul unui avion cargo care se pregătea să decoleze de la Buenos Aires, Argentina. Aeronava avea drept destinaţie finală Amsterdam, Țările de Jos, a anunţat miercuri o sursă aeroportuară, potrivit France Presse, scrie Agerpres.

Printre persoanele arestate în cadrul operaţiunii poliţieneşti efectuate marți figurează trei membri ai echipajului de avion al companiei KLM Cargo.

Alertaţi de mişcări suspecte, ofiţeri vamali au cerut amânarea decolării şi au obţinut permisiunea unui judecător pentru a percheziţiona aparatul de zbor, potrivit unor surse citate de presa argentiniană. Drogurile erau ascunse în cutii de carton.

Avionul a ajuns luni pe aeroportul internaţional Ezeiza din Buenos Aires de la Sao Paulo şi, după o escală de câteva ore, ar fi trebuit să decoleze marţi spre Quito, înainte de a se deplasa spre Amsterdam, destinaţia sa finală.

Cu prilejul unei alte operaţiuni din septembrie 2019, peste 250 de kg de cocaină au fost confiscate pe aeroportul Ezeiza. Potrivit anchetatorilor, traficanţii intenţionau să transporte drogurile la Madrid la bordul unui avion al companiei Air Europa.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Avocata tânărului homosexual, batjocorit în armată, spune că a discutat cu ministrul Apărării la subiect: „Am rămas uluită”

Avocata tânărului homosexual, batjocorit în armată, spune că a discutat cu ministrul Apărării la subiect: „Am rămas uluită”

Gheorghe Petic a fost achitat în dosarul violului: „Este pentru prima oară când am strâns mâna unui judecător și i-am mulțumit” (VIDEO)

Gheorghe Petic a fost achitat în dosarul violului: „Este pentru prima oară când am strâns mâna unui judecător și i-am mulțumit” (VIDEO)

Șeful Pfizer spune că pastila anti-COVID dezvoltată de companie este eficientă și în cazul variantei Omicron

Șeful Pfizer spune că pastila anti-COVID dezvoltată de companie este eficientă și în cazul variantei Omicron

Advertoriale
Ce este Low Code și cum acesta va influența platformele de dezvoltare în IT

Ce este Low Code și cum acesta va influența platformele de dezvoltare în IT

Educația Financiară a celor mici a ajuns la resurse: de care avem nevoie și cum le calculam? (VIDEO)

Educația Financiară a celor mici a ajuns la resurse: de care avem nevoie și cum le calculam? (VIDEO)

Un laborator AgTech cu drone și mecatronică va fi creat în două universități din țară

Un laborator AgTech cu drone și mecatronică va fi creat în două universități din țară

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Gadgeturile noastre de toate zilele (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Viața de după căsătorie sau „iubirea asta nu ți-i trali-vali” (VIDEO)
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
Cele mai populare
  • 1
    Dodon îl cheamă în instanță pe Slusari. Ex-vicepreședintele Parlamentului: „Voi veni cu culiocul” (DOC)
  • 2
    Italia: Mafioții din gruparea 'Ndrangheta puneau delfini morți la uși, pentru intimidare. Mărturii cumplite în procesul secolului
  • 3
    Ziarul de Gardă: Avocata Poporului „asistată” de un fost client, condamnat penal pentru proxenetism. Reacția instituției
  • 4
    Fermele de criptovalută din Transnistria. Care sunt interesele ascunse și ce riscuri există pentru Republica Moldova
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.