Cum are loc un furt într-o bancă. Camerele de supraveghere au surprins acțiunile unui hoț minor (VIDEO)

Cum are loc un furt într-o bancă. Camerele de supraveghere au surprins acțiunile unui hoț minor (VIDEO)

La doar 16 ani, are la activ mai multe furturi de mașini, magazine și oficii. Este vorba de un tânăr din Chișinău, care a ajuns pe mâna oamenilor legii. Camerele de supraveghere l-au surprins pe acesta în acțiune, în timp ce jefuia sucursala unei bănci comerciale.

Potrivit unui comunicat emis de poliție, pe parcursul lunii ianuarie tânărul a comis cel puțin cinci jafuri în sectorul Buiucani: a furat un telefon mobil din sucursala unei bănci comerciale, a pătruns într-un magazin și a spart geamurile a cel puțin trei mașini, de unde a luat telefoane, portmonee cu documente și bani.   

Oamenii legii spun că acesta a mai comis cel puțin 20 de furturi pe teritoriul capitalei.

În cadrul audierilor, minorul și-a recunoscut vina, povestind poliției „cu lux de amănunte” cum a acționat. Cât despre bunurile furate, a spus că le vindea la preț simbolic.

„În acest context au fost iniţiate mai multe cauze penale pentru furt, faptă care prevede amendă în mărime de la 32.500 de lei la 67.500 de lei, muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore sau închisoare de până la patru ani”, se menționează în comunicat.

Minorul este cercetat penal în stare de libertate.

Sprijină redacția Agora cu 160 de lei pe lună, iar noi te răsplătim cu un coș de produse locale de la From the Heart Shop.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Renato Usatîi face haz pe seama Marinei Tauber, după ce membrii CEC au solicitat scoterea ei din cursa electorală (FOTO)

Renato Usatîi face haz pe seama Marinei Tauber, după ce membrii CEC au solicitat scoterea ei din cursa electorală (FOTO)

Comisia Europeană, acuzată că a încercat să anuleze Crăciunul. „Doamnă”, „domn” și „domnișoară”, termeni insuficient de inclusivi

Comisia Europeană, acuzată că a încercat să anuleze Crăciunul. „Doamnă”, „domn” și „domnișoară”, termeni insuficient de inclusivi

EDITORIAL | 10 lecții ale anului 2021

EDITORIAL | 10 lecții ale anului 2021

Advertoriale
Cel mai frumos loc e acasă, iar cea mai bună ipotecă e la maib

Cel mai frumos loc e acasă, iar cea mai bună ipotecă e la maib

Agrobiznes și iMetos lansează prima platformă de agro-meteo pentru fermierii din Moldova (VIDEO)

Agrobiznes și iMetos lansează prima platformă de agro-meteo pentru fermierii din Moldova (VIDEO)

De sărbători, tot ce dăruieşti e LOVE. Oferte de la Orange pentru clipe de neuitat alături de familie

De sărbători, tot ce dăruieşti e LOVE. Oferte de la Orange pentru clipe de neuitat alături de familie

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Gadgeturile noastre de toate zilele (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Viața de după căsătorie sau „iubirea asta nu ți-i trali-vali” (VIDEO)
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
Cele mai populare
  • 1
    I-au oferit votul de încredere, iar acum cer demisia. Reacția fracțiunii PAS, după declarațiile lui Moloșag
  • 2
    Ultimă oră! Avocata Poporului admite că ar putea să-și dea demisia din funcție după informațiile apărute în spațiul public
  • 3
    CEC cere anularea Marinei Tauber din cursa electorală pentru șefia municipiului Bălți. Ea este acuzată că a cheltuit bani nedeclarați
  • 4
    A venit iarna! Unde au căzut primii fulgi de nea în acest an
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.