Primul candidat anunțat pentru parlamentarele de la Hîncești. Pe cine înaintează PUN

Primul candidat anunțat pentru parlamentarele de la Hîncești. Pe cine înaintează PUN

Vlad Țurcanu va candida din partea Partidului Unității Naționale (PUN) la alegerile parlamentare noi din circumscripția Hîncești, din 15 martie.

„Este o circusmcripție românească, alcătuită din cetățeni care simt românește, avem așteptări foarte mari de la această circumscripție. Va fi un prim test al partidului reorganizat”, a declarat președintele PUN, Octavian Țîcu.

Întrebat despre șansele de câștig, în contextul în care partidul nu se bucură de o mare popularitate, Vlad Țurcanu a spus:

„Legea e aceea pe care o cunoașteți. Se poate întâmpla ca blocul ACUM și celelalte partide să mizeze pe ceea ce s-a întâmplat toamna trecută – niște candidați mai mult sau mai puțin vizibili care să beneficieze de transfer de imagine din partea liderilor. Cred că locuitorii din Hîncești vor dori să aibă un om pe care să-l simtă, să fie al lor, nu unul impus pe linie politică. Eu am șansa mea, pe care mi-o voi duce până la capăt, sper ca prin argumente, prin discuțiile cu oamenii”.

Alegerile parlamentare noi din circumscripția uninominală nr. 38, Hîncești, vor avea loc pe 15 martie 2020. Decizia a fost luată de Comisia Electorală Centrală, după ce, pe 5 decembrie 2019, Alexandru Botnari a spus că renunță atât la mandatul de deputat, cât și la cel de membru al Partidului Democrat.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
SUA l-au avertizat pe Putin că folosirea armelor nucleare va avea „consecințe catastrofale pentru Rusia”

SUA l-au avertizat pe Putin că folosirea armelor nucleare va avea „consecințe catastrofale pentru Rusia”

Ultimul meci din grupa D1 a Ligii Națiunilor: Echipa Moldovei a învins Liechtenstein cu 2-0

Ultimul meci din grupa D1 a Ligii Națiunilor: Echipa Moldovei a învins Liechtenstein cu 2-0

Coreea de Nord a lansat o rachetă balistică

Coreea de Nord a lansat o rachetă balistică

Advertoriale
Învață de la specialiștii DAD Human Capital cum să selectezi candidații potriviți în procesul de recrutare a personalului

Învață de la specialiștii DAD Human Capital cum să selectezi candidații potriviți în procesul de recrutare a personalului

Start înregistrare pentru stagiu în Moldcell Academy, ediția din 2022

Start înregistrare pentru stagiu în Moldcell Academy, ediția din 2022

Sucursala maib „Mircea cel Bătrân” și-a redeschis ușile după renovare și modernizarea modelului operațional

Sucursala maib „Mircea cel Bătrân” și-a redeschis ușile după renovare și modernizarea modelului operațional

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • DESCIFRAT| Distribuirea lemnelor de foc sau drumul celor 5 metri ster: De la lista întocmită de primării, la stocurile care se golesc (VIDEO)
    DESCIFRAT| Distribuirea lemnelor de foc sau drumul celor 5 metri ster: De la lista întocmită de primării, la stocurile care se golesc (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Cristina Tocari, tânăra care a revenit din Franța pentru a transforma plasticul în bijuterii (VIDEO)
  • DESCIFRAT| Meniul preșcolarilor, între posibilități și necesități (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Nicolai Croitoru: „Pot să mă mândresc că echipa mea e formată practic în proporție de 80% din persoane revenite de peste hotare”(VIDEO)
  • DESCIFRAT| Cum (NU) face față Chișinăul inundațiilor de după ploi cu un sistem de canalizare pluvială din 1980. Care sunt soluțiile (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Anti-protest în centrul capitalei. Două femei își manifestă susținerea pentru președinta Maia Sandu (VIDEO)
  • 2
    Odesa a fost ținta atacurilor inamice. A fost lovită clădirea administrativă din centrul orașului
  • 3
    Șapte luni de război: Protest cu cruci organizat în fața ambasadei Rusiei în R. Moldova (FOTO)
  • 4
    Membrii principalului partid politic din Rusia solicită să lupte în Ucraina, susține formațiunea
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.