Șor anunță, prin Skype, candidatul partidului său la Hîncești și promite să transforme orașul „într-un mic Strasbourg”

Șor anunță, prin Skype, candidatul partidului său la Hîncești și promite să transforme orașul „într-un mic Strasbourg”

Partidul Șor și-a anunțat, luni, candidatul pentru funcția de deputat în circumscripția nr. 38, Hîncești. Anunțul a fost făcut de liderul formațiunii, Ilan Șor, printr-un apel Skype. Candidatul P. Șor este Vitalie Balinschi, vicepreședinte al formațiunii.

Briefingul formațiunii a demarat prin cuvântarea lui Șor, care a spus că se bucură să vadă mass-media și va organiza, în curând, o conferință de presă.

„Acum, la Hîncești, apare șansa de a îmbunătăți lucrurile. Spun cuvântul meu de bărbat: vom câștiga. Vom arăta că în Moldova pot fi drumuri bune, iluminat public, infrastructură de calitate. Nu sunt vorbe goale pentru noi. Am decis să participăm nu doar pentru că suntem jucători politici serioși, ci și pentru că oamenii așteaptă rezultate”, a spus Șor.

Șor l-a prezentat pe Vitalie Balinschi drept candidat la funcția de deputat

„Cunosc problemele din localitate. Hîncești se aseamănă cu Orhei, am activat ca ales al poporului în raion și municipiu, știu bine ce vom face în c. 38 la Hîncești. Oamenii așteaptă conducători care să le schimbe viața spre bine”, a spus Balinschi.

Pe final, Șor a promis că va transforma Hînceștiul „într-un mic Strasbourg”, după ce a mai promis la Orhei viață ca-n Monaco, iar la Taraclia - ca la Nisa.

Vitalie Balinschi a fost șef la Inspectoratul Fiscal de Stat din Chișinău, iar înainte de a fi în P. Șor a făcut parte din PLDM.

De menționat că la Hîncești și-a anunțat intenția de a candida Vlad Țurcanu, din partea Partidului Unității Naționale (PUN), iar PAS a propus-o pe fosta ministră a Justiției, Olesea Stamate. Pe 18 ianuarie, PPDA a anunțat că-l propune pe Mihai Druță în calitate de candidat la Hâncești. Pe 20 ianuarie, CEC a înregistrat și Blocul electoral „UNIREA” pentru participare la scrutin.

Alegerile parlamentare noi din circumscripția uninominală nr. 38, Hîncești, vor avea loc pe 15 martie 2020. Decizia a fost luată de Comisia Electorală Centrală, după ce, pe 5 decembrie 2019, Alexandru Botnari a spus că renunță atât la mandatul de deputat, cât și la cel de membru al Partidului Democrat.

Reacții la acest articol
Spațiu rezervat vizitatorilor Agora.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.