Chicu, despre relațiile dintre Moldova și România: „Parteneriatul cu România nu depinde de cine stă la Palatul Victoriei”

Chicu, despre relațiile dintre Moldova și România: „Parteneriatul cu România nu depinde de cine stă la Palatul Victoriei”

Relațiile dintre Republica Moldova și România sunt armonioase, iar ieșirile cu caracter electoral nu influențează poporul. Declarația a fost făcută de premierul Ion Chicu în cadrul emisiunii „Punctul pe Azi” de la TVR Moldova. Șeful Cabinetului de miniștri a precizat că părerilor conducătorilor țării vecine nu reprezintă părerea întregii țării.

„Noi declarația din partea unor șefi de state am mai auzit și au fost diferite. Trebuie să o comentăm pe fiecare? Pentru ce? Rolul unui conducător responsabil este să facă tot posibilul pentru a trăi bine cu vecinii. Dificultățile de moment se depășesc dacă există înțelepciune și eu cred că pe ambele maluri ale Prutului există suficientă înțelepciune”, a spus Chicu.

În context, premierul a precizat că este recunoscător poporului român pentru ajutorul acordat țării noastre:

„Mulțumesc poporului român pentru tot suportul acordat Republicii Moldova. Suportul nu îl acordă Guvernul, nu domnul Orban, ci poporul. Asistența a fost direcționată spre obiective concrete, nu guvernului. Guvernul pe care îl conduc nu s-a adresat României pentru suport. Parteneriatul cu România nu depinde de cine stă la Palatul Victoriei”.

AGORA amintește că Premierul României, Ludovic Orban, a discutat cu oficialii europeni, la Bruxelles, despre situația din Republica Moldova și a transmis că ceea ce s-a întâmplat în țara noastră „reprezintă o involuție”.

Orban a fost întrebat într-o declarație de presă la Bruxelles, ce mesaj a transmis oficialilor europeni cu care s-a întâlnit referitor la Republica Moldova.

„Am transmis un mesaj care este foarte bine cunoscut. După moțiunea de cenzură depusă de PSRM care a adus la căderea Guvernului Maia Sandu, iar ulterior la formarea unui guvern PSRM fără singura forță politică clar pro-europeană și care avea girul nostru și nu numai al nostru și ne conferă garanția unui parcurs european pentru Republica Moldova, tot ceea ce s-a întâmplat în Republica Moldova reprezintă o involuție care ne creează îngrijorare și din punctul nostru de vedere, nu putem să considerăm un partener serios actualul Guvern”, a declarat premierul român.

De asemenea, premierul român a cerut oficialilor europeni „maximă circumspecție” și „maximă exigență” în legătură cu ce se întâmplă în Republica Moldova.

Reacții la acest articol
Spațiu rezervat vizitatorilor Agora.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.