Ascundeau drogurile în apropierea grădinițelor. Ce riscă pentru asta un grup de traficanți

Ascundeau drogurile în apropierea grădinițelor. Ce riscă pentru asta un grup de traficanți

Un minor, o femeie și doi bărbați sunt audiate de către procurorii PCCOCS, după ce câteva luni, aceștia au fost documentați. Potrivit unui comunicat de presă al Poliției, bănuiții lăsau pachetele cu droguri sintetice strict lângă instituții de învățământ. Doi dintre aceștia sunt arestați pe 30 de zile, iar minorul și o persoană sunt cercetați în libertate.

Aceași sursă scrie că cei patru produceau și vindeau substanțele prin intermediul unei mesagerii, de administrarea căreia se ocupa unul dintre ei - specialist în Tehnologii Informaționale.

„Gruparea a fost documentată pe parcursul a patru luni, perioadă în care polițiștii au stabilit că membrii acesteia aveau reguli bine stabilite de comunicare, subordonare și disciplină. În rezultatul acțiunilor întreprinse au fost reținute patru persoane, din Chișinău, printre care un minor cu vârsta de 17 ani, o femeie în vârstă de 23 ani și doi bărbați de 22 și, respectiv, 29 de ani. Drogurile erau ascunse în ascunzișuri, iar locurile erau alese după reguli stricte (în apropierea școlilor, grădinițelor), iar coordonatele și fotografiile cu acestea erau transmise centralizat operatorului care administra totul de la distanță”, se arată în comunicat.

În timpul perchezițiilor făcute acasă la cei 4, polițiștii au depistat și ridicat peste 100 grame de droguri de tip PVP, 51 grame de amfetamină, mai multe doze de marijuană, peste 500 pachețele pentru ambalarea drogurilor, un cântar electronic la scara mică, mai multe carduri bancare, telefoane mobile, calculatoare prin intermediul cărora erau gestionate platformele de comunicare.

Valoarea totală a drogurilor este de peste 150 000 lei.

Dacă vinovăția celor reținuți va fi demonstrată, persoanele riscă de la 7 la 15 ani de închisoare.

Reacții la acest articol
Spațiu rezervat vizitatorilor Agora.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.