Parlamentul a extins termenul de prezentare a raportului Comisiei de anchetă privind situația de pe piața valutară și cele trei bănci

Parlamentul a extins termenul de prezentare a raportului Comisiei de anchetă privind situația de pe piața valutară și cele trei bănci
Foto: Agora/Constantin Grigoriță

Comisia de anchetă privind situația de pe piața valutară și cea de la Banca de Economii, Banca Socială și Unibank solicită extindereatermenului de prezentare a raportului. Potrivit președintelui Comisiei, democratul Marcel Răducanu, termenul de 15 zile nu a fost suficient pentru a disemina întreg volumul de informație și astfel a solicitat extiderea cu 30 de zile a acestei perioade. 

În replică, socialistul Igor Dodon și-a manifestat nemulțumirea față de această propunere, menționând că se încearcă tăinuirea anumitor informații. 

„BNM nu prezintă informația pe care am solicitat-o. Nu doresc să prezite hotărârile secrete ale Consiliului de administrare. Ar fi fost logic ca astăzi să vină conducerea Comisiei cu un raport și să ne spună ce s-a reușit și ce nu. Să spună de ce nu a fost prezentată informația și apoi să luăm decizii”, a declarat Dodon.

Marcel Răducan a declarat că extinderea termenului este necesară deoarece informațiile solicitate de la diferite autorități au parvenit cu întârziere. 

 

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Călătoriile cu trenul ar putea fi subvenționate pentru mii de tineri din Iași, Chișinău și Odesa

Călătoriile cu trenul ar putea fi subvenționate pentru mii de tineri din Iași, Chișinău și Odesa

Belarusul pune embargou pe produsele occidentale şi anunță sancţiuni împotriva companiilor aeriene din UE

Belarusul pune embargou pe produsele occidentale şi anunță sancţiuni împotriva companiilor aeriene din UE

Edificarea construcțiilor capitale în zonele spațiilor verzi ar putea fi interzisă

Edificarea construcțiilor capitale în zonele spațiilor verzi ar putea fi interzisă

Advertoriale
Invitro Diagnostics – de la laborator medical la Rețea de sănătate!

Invitro Diagnostics – de la laborator medical la Rețea de sănătate!

Intesa Sanpaolo, decernată cu titlul „BANCA ANULUI în ITALIA” de revista The Banker

Intesa Sanpaolo, decernată cu titlul „BANCA ANULUI în ITALIA” de revista The Banker

Dobânzi mai mici pentru bucurii mai mari! Credit de consum negarantat cu rata dobânzii de doar 9,99% la Victoriabank

Dobânzi mai mici pentru bucurii mai mari! Credit de consum negarantat cu rata dobânzii de doar 9,99% la Victoriabank

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Gadgeturile noastre de toate zilele (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Viața de după căsătorie sau „iubirea asta nu ți-i trali-vali” (VIDEO)
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Pretinde Andrei Năstase la cârma PG? Răspunsul politicianului
  • 2
    După suspendarea alegerilor de la Bălți, Tauber propune să fie declarat caracterul captiv al statului
  • 3
    Protest în fața Parlamentului: Angajați din sistemul bugetar, nemulțumiți de anularea premiului anual. UPDATE: Deputații ies la discuții
  • 4
    Parlamentul se întrunește luni în ședință. Subiectele de pe ordinea de zi
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.