Liderul nord-coreean Kim Jong Un stabilise ca termen limită sfârşitul lunii decembrie pentru discuţiile cu Statele Unite referitoare la denuclearizare, iar consilierul pentru securitate al Casei Albe Robert O’Brien declara la momentul respectiv că Statele Unite au deschis canalele de comunicare.
O’Brien a spus că speră că Kim îşi va respecta angajamentele referitoare la denuclearizare asumate la summiturile cu preşedintele Donald Trump.
Ju Yong Chol, consilier la misiunea Coreii de Nord de la Naţiunile Unite, în Geneva, a spus că în ultimii doi ani ţara sa a oprit testele nucleare şi lansările pentru testarea rachetelor balistice intercontinentale „pentru a creşte încrederea în relaţiile cu Statele Unite”.
Statele Unite au răspuns însă prin efectuarea a zeci de exerciţii militare comune cu Coreea de Sud în regiunea peninsulei divizare şi prin impunerea de sancţiuni, a spus Ju Yong Chol.
„Devenind clar că Statele Unite îşi menţin ambiţia de a bloca dezvoltarea Coreii de Nord şi de a sufoca sistemul său politic, nu găsim niciun motiv de a mai respecta în mod unilateral angajamentul pe care cealaltă parte nu îl onorează”, a declarat Ju la Conferinţa pentru Dezarmare a ONU.
Vorbind ca trimis al Republicii Populare Democrate a Coreii de Nord, numele oficial al Coreii de Nord, Ju a acuzat Statele Unite că aplică „cele mai inumane şi brutale sancţiuni”.
„Dacă Statele Unite continuă o astfel de politică împotriva Coreii de Nord nu va exista o denuclearizare a peninsulei Coreene”, a spus acesta.
Phenianul, împotriva căruia au fost aplicate multiple rezoluţii şi sancţiuni din partea Consiliului de Securitate, a respins dezarmarea unilaterală şi nu a oferit niciun indiciu că doreşte să meargă dincolo de declaraţiile unui sprijin larg pentru conceptul unei denuclearizări universale.
Coreea de Nord a anunţat, în discuţiile anterioare care au eşuat, că va lua în considerare renunţarea la arsenalul său dacă Statele Unite îi oferă garanţii de securitate prin retragerea trupelor sale din Coreea de Sud şi retragerea aşa-numitei umbrele de securitate pentru descurajare, din Coreea de Sud şi Japonia.
Coreea de Nord şi Coreea de Sud se află, tehnic, încă în război, în urma conflictului din perioada 1950-53, care s-a încheiat cu un armistiţiu, nu cu un tratat de pace.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.