Candu și Sîrbu apar într-o fotografie alături de fostul proprietar al Avia Invest. Ce spune unul dintre democrați

Candu și Sîrbu apar într-o fotografie alături de fostul proprietar al Avia Invest. Ce spune unul dintre democrați

Deputații Partidului Democrat din Moldova Sergiu Sîrbu și Andrian Candu apar într-o fotografie alături de omul de afaceri Nathaniel Rothschild, fostul proprietar al Avia-Invest, compania concesionară a Aeroportului Internațional Chișinău. Democratul Sîrbu a comentat parțial cazul.

Fotografia a apărut recent în spațiul public. Deocamdată nu cunoaștem circumstanțele în care a avut loc întâlnirea dintre cei trei.

Contactat telefonic de redacția AGORA, democratul Sergiu Sîrbu a confirmat existența fotografiei și faptul că a avut loc o astfel de întâlnire. Deputatul, însă, a refuzat să dea detalii despre locul, timpul și contextul în care a avut loc întâlnirea.

„Nu a fost nimic conspiraționist. Deocamdată nu o să comentez imaginea, dar o voi face la timpul potrivit”, a spus pentru AGORA deputatul PD.

Am încercat să-l contactăm telefonic și pe democratul Adrian Candu. Deocamdată nu am obținut un răspuns la apel. 

AGORA a solicitat și opinia companiei ce-l reprezintă pe omul de afaceri Nathaniel Rothschild. Urmează să revenim cu un răspuns.

Acordul prin care NR Investments Ltd achiziționa 95% din compania concesionară a Aeroportului Internațional Chișinău a fost încheiat la 19 august curent între reprezentanții Avia Invest LLC și miliardarul, Nat Rothschild.

Iar la sfârșitul lunii decembrie, compania deținută de miliardarul, Nat Rothschild, anunța oficial că renunță la cele 95% din compania concesionară a Aeroportului Internațional Chișinău.

La 23 decembrie, miliardarul rus Andrei Goncearenko devine oficial noul beneficiar al companiei „Komaksavia Airport Invest”, care deține majoritatea acțiunilor „Avia Invest”.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Zelenski: Putin nu-și va putea salva viața după un eventual atac nuclear

Zelenski: Putin nu-și va putea salva viața după un eventual atac nuclear

Ruptură între PSRM și PCRM? „Noi, comuniștii, și Voronin personal, am devenit o acoperire pentru Dodon”

Ruptură între PSRM și PCRM? „Noi, comuniștii, și Voronin personal, am devenit o acoperire pentru Dodon”

Votat în Parlament: A fost instituit Serviciul de evidență și circulație a bunurilor culturale mobile

Votat în Parlament: A fost instituit Serviciul de evidență și circulație a bunurilor culturale mobile

Advertoriale
Dobânda mică nu înseamnă un credit ieftin! Cum să alegi corect cel mai bun credit?

Dobânda mică nu înseamnă un credit ieftin! Cum să alegi corect cel mai bun credit?

Traumeel S a fost sponsorul Zilei Recordurilor din acest an. Află cine sunt câștigătorii și la ce probe au fost supuși

Traumeel S a fost sponsorul Zilei Recordurilor din acest an. Află cine sunt câștigătorii și la ce probe au fost supuși

CAAN își consolidează poziția de jucător de rezonanță în domeniul industrial cu investiții de 21 milioane euro (VIDEO)

CAAN își consolidează poziția de jucător de rezonanță în domeniul industrial cu investiții de 21 milioane euro (VIDEO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • PROFESIONIȘTII| Inspector de patrulare: „Șoferii au două întrebări: M-ai găsit taman pe mine? Ai procent de aici?”
    PROFESIONIȘTII| Inspector de patrulare: „Șoferii au două întrebări: M-ai găsit taman pe mine? Ai procent de aici?”
  • DESCIFRAT| (IN)Siguranța din mijlocul protestelor sau șirul neregulilor din Orășelul Schimbărilor. Invitați: Șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu și directorul executiv API, Petru Macovei
  • DESCIFRAT| Distribuirea lemnelor de foc sau drumul celor 5 metri ster: De la lista întocmită de primării, la stocurile care se golesc (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Cristina Tocari, tânăra care a revenit din Franța pentru a transforma plasticul în bijuterii (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    „Nimeni nu are nevoie de noi”. În mediul online a apărut un video în care sute de soldații ruși din regiunea Belgorod se plâng de haosul din timpul mobilizării (VIDEO)
  • 2
    Președinta Parlamentului European consideră necesară accelerarea procedurii de aderare a Ucrainei și R. Moldova la UE
  • 3
    PROFESIONIȘTII| Inspector de patrulare: „Șoferii au două întrebări: M-ai găsit taman pe mine? Ai procent de aici?”
  • 4
    Premier Energy și FEE Nord solicită ANRE majorarea prețului la energia electrică
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.