Partidul Liberal Democrat din Moldova (PLDM) va avea propriul candidat în alegerile parlamentare noi în circumscripția uninominală nr. 38, Hîncești. Este vorba despre Anatolie Postolachi, ales de partid cu unanimitate de voturi.
Postolachi s-a născut în satul Buțeni, raionul Hîncești, are 47 de ani și este jurist de profesie. A activat ca primar al satului Buțeni (1999-2007), vicepreședinte al raionului Hâncești (2007-2009), șef al OT Hâncești al Cancelariei de Stat și reprezentant al Guvernului în teritoriu (2009-2013).
Deocamdată, la alegerile din Hîncești și-au anunțat participarea Olesea Stamate de la PAS, Ion Mereuță de la PDM, Ștefan Gațcan din partea PSRM, Dorin Chirtoacă din partea blocului „UNIREA”, Vlad Țurcanu de la PUN, Vitalie Balinschi de la P. Șor, iar PPDA l-a propus pe Mihai Druță drept candidat apolitic.
Alegerile parlamentare noi din circumscripția uninominală nr. 38, Hîncești, vor avea loc pe 15 martie 2020. Decizia a fost luată de Comisia Electorală Centrală, după ce, pe 5 decembrie 2019, Alexandru Botnari a spus că renunță atât la mandatul de deputat, cât și la cel de membru al Partidului Democrat.
Vezi și aceste știri

Erdoğan afirmă că Turcia ar putea accepta doar Finlanda în NATO, excluzând Suedia

A restituit încă 305 mii lei în bugetul de stat. Fost angajat al Ambasadei R. Moldova la București, învinuit de abuz în serviciu

Ucraina imploră aliații să livreze cât mai repede armele promise, pe măsură ce Rusia intensifică asalturile în estul țării
Advertoriale

La Chișinău vor fi amenajate curți ideale pentru trai ca în Europa (VIDEO)

Continuăm campania „Generația Inteligenței Financiare”. Urmăriți al doilea episod în limba rusă al serialului „Cunoaște sensul banului cu Emily” (VIDEO)
