
OMS vine cu recomandări în legătură cu numărul în creștere a deceselor cauzate de coronavirus de tip nou. Măsuri de prevenție în R. Moldova
Autoritățile din R. Moldova vin cu recomandări după ce în China, orașul Wuhan, continuă să crească numărul deceselor cauzate de coronavirus (2019-nCoV) - o tulpină nouă care nu a fost identificată anterior la om. Agenția Națională pentru Sănătate Publică în comun cu Serviciul Vamal și Poliţia de Frontieră supravehează situația în R. Moldova, iar Organizația Mondială a Sănătății îndeamnă cetățenii să evite locurile aglomerate și călătoriile în regiunea afectată.
・
ANSP menționează că virusul se poate transmite de la animale la om. Deși există informații limitate cu privire la simtomele infecției cauzate de 2019-nCoV, se menționează că de obicei pacienții prezintă febră, tuse, uneori dificultate la respirație.
În cazul focarului din China, s-a obseravat că perioada medie de incubație a bolii este de 7 zile, dar poate varia până la 14 zile. Mai mult, 20% dintre cazuri s-au soldat cu decesuri.
Afecțiunea se tratează simptomatic și nu există un vaccin contra acestui virus, informează ANSP.
La 23 ianuarie, Organizația Mondială a Sănătății a venit cu un șir de recomandări cu referire la călătoriile internaționale și prevenirea cazurilor de infecție cu Coronavirusul de tip nou. Oamenii sunt îndemnați să:
- evite contactul strâns cu persoanele care suferă de infecții respiratorii acute;
- să-și spele frecvent mâinile, în special după contactul direct cu oamenii bolnavi sau cu mediul în care se află aceștia;
- să evite contactul strâns cu fermele de animale sau cu animalele sălbatice;
- iar călătorii cu simptome de infecție respiratorie acută trebuie să respecte eticheta tusei (mențineți distanța, acoperiți gura în timpul tusei și strănutului, spălați-vă pe mâini).
În cazul simptomelor care sugerează prezența unei boli respiratorii înainte, în timpul călătoriei sau după, călătorii sunt încurajați să solicite asistență medicală și să informeze lucrătorii medicali despre istoricul călătoriei.În R. Moldova situaţia este supravegheată de Agenţia Naţională pentru Sănătate Publică, în comun cu Serviciul Vamal, Poliţia de Frontieră, pentru a preveni răspândirea acestui virus pe teritoriul țării.
Menționăm că la data de 22 ianuarie, erau înregistrate 448 de cazuri confirmate cu infecția 2019-nCoV, la nivel global, 441 fiind în China. Dintre acestea 102 cazuri au avut evoluție gravă, iar 9 cazuri s-au soldat cu decesul pacienților.
O zi mai târziu, țara a mai raportat 3 cazuri de deces, orașul Wuhan fiind izolat, așa încât nimeni nu intră și nu iese. Traficul aerian și feroviar a fost suspendat. Nici transportul public nu mai funcționează în focarul de virus, și, potrivit autorităților, acesta a fost închis temporar. În metropolă locuiesc 11 milioane de oameni.