Oameni ca tine: Fotografa care refuză să facă în zece minute cinci poze pentru Instagram: „Simt când persoanele mint” (VIDEO)

Oameni ca tine: Fotografa care refuză să facă în zece minute cinci poze pentru Instagram: „Simt când persoanele mint” (VIDEO)

 E o dimineață de ianuarie plină de frig și ceață, iar eu țopăind și bătând pământul cu botul bocancilor aștept în parc o fată pe care am văzut-o doar în poze. Ceasul arată că e trecut de mult de ora nouă. Îmi amintesc că m-a preîntâmpinat că e posibil să întârzie, așa că strâng din dinți și îmi văd de așteptarea mea. Peste alte câteva minute, o tânără cu păr scurt, haine colorate și fără pic de machiaj pe față se apropie, coordonându-și pașii în așa fel ca să creeze un echilibru firesc între mișcare și aparatul de fotografiat care îi atârnă la gât. Zâmbește larg, îmi întinde mâna și spune răspicat: Nadya. Nadya Glo. 

 

 

Nu trebuie să fii mare psiholog pentru a înțelege că este diferită. Că vede lumea altfel și-i place să fie așa. Când privește în obiectivul aparatului de fotografiat, pare că se transpune într-o dimensiune aparte, care îi aparține numai ei. Nu respectă niciun fel de canoane care ar garanta obținerea unei imagini perfecte. Are încredere numai în ceea ce-i vede ochiul și în ceea ce-i șoptește inima. Clienții, oamenii care decid să se așeze în fața obiectivului, fie o acceptă așa cum este, fie merg să caute alt artist.

 Libertatea este atunci când trăiești așa cum îți spune inima, când faci ceea ce îți place, când te asculți...

Spune cu mândrie că a găsit curajul să-și revadă principiile de viață și să pună pe primele pagini elementele pe care le consideră importante. Astfel, dacă simte că are nevoie să citească, citește. Dacă vrea să danseze – dansează, iar dacă înțelege că aerul devine din ce în ce mai puțin - își face bagajele și pleacă în lume. Fără planuri, fără scopuri, fără aparatul de fotografiat. Doar rucsacul, telefonul și muzica din căști.

 Nu-mi pot imagina viața fără libertatea interioară. Pentru mine este important să știu că sunt liberă, indiferent dacă am un loc de muncă full-time, dacă sunt într-o relație...

 Spune că emoțiile sunt cele care fac o fotografie să fie o fotografie bună. Vânează trăirile și emoțiile pe care le emană oamenii. Dacă simte că obiectivul este o piedică în calea liberei comunicări, își provoacă protagoniștii imaginilor la discuții. Îi îndeamnă să-și amintească de momentele care îi fac fericiți, sau să-și povestească lucruri prețioase.

Emoțiile sunt cele mai importante. Pentru mine cel mai strașnic lucru e atunci când ne reținem emoțiile...

 

De îndată ce simte că emoțiile puse în scenă nu sunt adevărate, că sunt jucate precum o piesă de teatru, închide aparatul și pleacă. Este un principiu pe care îl respectă cu sfințenie și i se pare că anume în el i se ascunde secretul.

Uneori am impresia că în camera mea există un buton special care detectează minciuna. Simt când oamenii mint...

 Nu vede arta fotografiei ca pe o modalitate de a se îmbogăți. Spune cu zâmbet că cele mai multe dintre momentele pe care le imortalizează nu au justificare financiară și este în permanentă căutare de eroi care se potrivesc cu felul ei de a fi și cu stilul fotografiilor pe care le face.

Îmi place să fotografiez oamenii care nu se tem să fie ei înșiși...

 Vorbește despre Moldova așa de frumos, încât ți se face pielea de găină. Trăirile sunt amplificate de faptul că Nadya Glo nu este omul cuvintelor mari și nici nu încearcă să fie pe placul nimănui. A trăit câțiva ani în Franța, călătorește cu regularitate și descoperă periodic culturi și țări noi. Le apreciază, se îndrăgostește de unele dintre ele. Admiră orașele dezvoltate, le recunoaște posibilitățile, apoi revine acasă pentru a simți liniștea. Și pacea. Și fericirea aceea care este adevărată tocmai pentru că nu este permamentă.

Moldova e casa mea. Poate merg pe drumuri rele, poate renunț la multe beneficii omenești, dar sufletește aici mă simt liniștită.

 Când își lipește jumătate de chip de aparatul de fotografiat îți oferă impresia că este departe, deși stă chiar în fața ta. Vrăjește câteva secunde, se îndepărtează apoi și verifică ce a ieșit. Chipul îi este atât de vorbitor, expresiile atât de precise, încât știi că a obținut poza aceea încă dinainte de a-ți spune ea acest lucru. Nu trebuie să fii mare psiholog pentru a înțelege că este diferită. Că vede lumea altfel și-i place să fie așa  - o tânără cu păr scurt, haine colorate și fără pic de machiaj pe față. Fotografa care zâmbește larg, își întinde mâna și spune răspicat: Nadya. Nadya Glo.

 

 

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Chișinăul se întâlnește la masa de discuții cu Tiraspolul: Criza energetică și libera circulație, principalele subiecte

Chișinăul se întâlnește la masa de discuții cu Tiraspolul: Criza energetică și libera circulație, principalele subiecte

Limba română este pe locul trei printre cele mai vorbite limbi în Anglia și Țara Galilor

Limba română este pe locul trei printre cele mai vorbite limbi în Anglia și Țara Galilor

Natalia Gavrilița, la întrevedere cu Nicolae Ionel Ciucă. Securitatea din regiune și situația energetică, pe agenda discuțiilor celor doi șefi de guverne

Natalia Gavrilița, la întrevedere cu Nicolae Ionel Ciucă. Securitatea din regiune și situația energetică, pe agenda discuțiilor celor doi șefi de guverne

Advertoriale
NEWTON HOUSE Grădina Botanică lansează a treia tranșă pentru vânzarea apartamentelor  (VIDEO)

NEWTON HOUSE Grădina Botanică lansează a treia tranșă pentru vânzarea apartamentelor (VIDEO)

Balkan Pharmaceuticals, decernat cu premiul Notorium 2022 (VIDEO)

Balkan Pharmaceuticals, decernat cu premiul Notorium 2022 (VIDEO)

Descoperă excelența în arhitectură prin prisma Toro Center! Vino la Master Class în arhitectură cu Alexandrin Buraga

Descoperă excelența în arhitectură prin prisma Toro Center! Vino la Master Class în arhitectură cu Alexandrin Buraga

EMISIUNI
  • PROFESIONIȘTII | Activist civic: „Există stereotipurile că tot ce fac oamenii din ONG-uri, fac doar pentru bani. Acei oameni nu sunt activiști civici” (VIDEO)
    PROFESIONIȘTII | Activist civic: „Există stereotipurile că tot ce fac oamenii din ONG-uri, fac doar pentru bani. Acei oameni nu sunt activiști civici” (VIDEO)
  • Prepare for Future #11, Marcela Lefter - Viitorul energetic al Moldovei și al întregii planete
  • Moldova, I am back! | Alina Perju, tânăra care a revenit din Franța pentru a îmbunătăți viața sătenilor din sudul țării
  • Prepare for Future #10. Svetlana Dimitrioglo și Cătălina Bacalâm, despre digitalizarea globală a industriei fashion
  • DESCIFRAT| Interesele din spatele spargerilor de Telegram și securitatea cibernetică în era tehnologiilor informaționale (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    De mâine, cetățenii vor fi informați despre gradul de vulnerabilitate, spune ministrul Spatari
  • 2
    Ce facem în cazul deconectărilor de la energia electrică? Autoritățile au elaborat un ghid cu recomandări
  • 3
    În R. Moldova sunt posibile deconectări de la energia electrică, pe 29 și 30 noiembrie. Precizările ministrului Andrei Spînu
  • 4
    Compania Horus a venit cu o reacție despre avaria de la Termoelectrica și amenință că-și va retrage inginerii
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.