O fostă șefă a unei agenții de stat, privată de dreptul de a ocupa funcții publice. Ar fi vorba de ex-directoarea AGEPI

O fostă șefă a unei agenții de stat, privată de dreptul de a ocupa funcții publice. Ar fi vorba de ex-directoarea AGEPI

Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a constatat că ex-directorul unei Agenții de Stat, în perioada noiembrie 2014 – februarie 2019, a încălcat regimul juridic al conflictelor de interese, ca urmare a luării mai multor decizii în privința a două surori care activau în cadrul instituției pe care acesta o gestiona. Realitatea.md scrie că ar fi vorba despre Lilia Bolocan, fosta șefă a Agenției de Stat pentru Proprietate Intelectuală (AGEPI).

Autoritatea Națională de Integritate a constatat că în perioada menționată, ex-directoarea Agenții de Stat, despre care mai multe surse media scriu că ar fi Lilia Bolocan, ar fi luat mai multe decizii în privința celor două surori ale sale care activau în cadrul instituției pe care acesta o gestiona. Mai exact, șefa ar fi semnat în privința acestora acte administrative și ar fi încheiat direct acte juridice.

Acțiunile, susține ANI, încalcă legislația privind declararea averii și intereselor personale, așa cum conflictul de interese nu a fost soluționați în termenii legali.

Astfel, persoana vizată a fost privată de dreptul de a exercita o funcție publică sau o funcție de demnitate publică, cu exepția funcțiilor electorale, pe o perioadă de 3 ani și va fi înscrisă în Registrul de stat al persoanelor care au interdicție de a ocupa o funcție publică.

Anterior, realitatea.md a scris despre cele două surori ale ex-directoarei AGEPI, menționând despre declarațiile de avere ale acestora. Una dintre surori ocupa funcția de specialistă principală la direcția comunicare cu mass-media, iar cea de-a doua- de consultantă principală în secția mărci naționale în cadrul Agenției. Surorile ridicau salariul mediu lunar ce depășea suma de 20 de mii de lei, potrivit declarațiilor de avere.

Reacții la acest articol
Spațiu rezervat vizitatorilor Agora.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.